EXCLUSIV  Religia a supraviețuit proiectului modernității. Profesorul Mihai Coman: Mișcările religioase din lume se întâmplă și pe internet

DC News
DC News

Prof. univ. dr. Mihai Coman, primul decan al Facultății de Jurnalism din cadrul Universității din București, a vorbit, în cadrul unui interviu acordat DCNewsTV, despre modul în care religia influențează lumea postmodernă. 

„Încă din anii 60 Mircea Eliade își surprindea contemporanii spunând că modernitatea devine tot mai religioasă și aici voi face o scurtă paranteză. În secolul XIX s-a instituit paradigma care identifica modernitatea cu laicitatea și de la Weber încoace, un val întreg de sociologi, gânditori din științele poilitice și filosofi au susținut această idee. Ce este interesant este că în ultimele decenii ale secolului trecut, mulți dintre sociologii care au scris cărți despre secularizare au revenit și au spus că au greșit și mă refer la mari gânditori ca Jurgen Habermas, pe care l-am plasa între filosofie și științele politice, la Berger, la Casanova și alții, care nu îmi vin acum în minte, dar este un număr important de gânditori moderni, care spun că a fost un proiect al secolului XIX, dar istoria ne arată că nu s-a împlinit, fiindcă datele sociologice ne arată că nu a dispărut afilierea religioasă, sigur, biserica a revenit în forță după căderea comunismului și dacă o luăm de la Berlin până în partea cealaltă la Vladivostok, un spațiu uriaș, China care s-a deschis și care este un teren de mare renaștere a diferitelor biserici, nu numai creștine, ci și de altă natură, Africa care se recreștinează, mai ales pe cultele neoprotestante, penticostalii aproape că sunt o religie africană sau a Africii, pot spune așa, nu mai spun de extinderea islamismului în foarte multe țări și în țările occidentale.

Religia, supraviețuitoare proiectului modernității

Erau acele estimări care spuneau că în 2050, Marea Britanie va fi dominant islamică și nu anglicană sau altă variantă protestantă. La fel și în Asia, mișcările shintoiste sau religiile budiste se extind. Deci e un fenomen contemporan pe care cercetările sociologice, atunci când te uiți în jur îl arată, a creșterii religiozității oamenilor. Acest lucru trebuie separat de ceea ce înseamnă biserica, care este altceva, o instituție care gestionează relația cu sacrul, indiferent că este vorba de imamii din islamism, sau de preoții din budism sau de alții. Este alt fenomen!

Lucrul cel mai interesant, ca să mă întorc la lucrurile tratate în această carte e că există o efervescență a religiozității pe internet și eu am acum un sentiment de singurătate, pentru că specialiștii noștri, lăsând la o parte unii teologi sau unii cu formație teologică, deci care vin dinspre laic, sociologi, politologi sunt foarte străini și departe de asemenea lucruri, care sunt în ebuliție în lumea occidentală și uneori am senzația că suntem în secolul XIX și purtăm discuții de tip secolul XIX: Pe internet se întâmplă mișcări religioase sau forme ale religiozității și ale mișcărilor religioase, inclusiv biserici care există doar pe internet, ceea ce este mult mai interesant”, a explicat profesorul Mihai Coman în cadrul interviului despre noua sa carte „Mass-media, religie, spațiu public”. 

Sinteza unui câmp nou, între religie și postmodernitate

„Mass-media, religie, spațiu public” prezintă harta unui domeniu, fiind o sinteză savantă, dar accesibilă a dialogului contemporan dintre religie și instituțiile postmodernității (mass-media, industriile culturale, Internet, spațiu public, marketing și branding etc.). Este o lucrare științifică, deoarece corespunde standardelor de exigență ale specialiștilor, dar și abordabilă, întrucât prezintă clar și concis temele analizate. Volumul oferă cititorului o imagine de ansamblu, panoramică, asupra formelor mereu în mișcare prin care religia modelează instituții, produse și valori socioculturale moderne și este, la rândul său, influențată de schimbările generate de acestea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel