Reguli deschidere restaurante. Ce ai voie şi ce nu ai voie să faci în local

Redeschiderea restaurantelor vine cu noi reguli impuse de către autorităţi. 

Ministerul Economiei, Ministerul Sănătății și ANSVSA au lansat în dezbatere publică un proiect comun de ordin privind normele de deschidere a restaurantelor de la 1 septembrie. Iată ce conţine documentul: 

Operatorii economici din sectorul alimentației publice au următoarele obligații privind protecția clienților în spațiile în care aceștia au acces:

a) la intrarea în unitatea de alimentație publică se va face un triaj observațional al clienților, iar accesul clienților cu semne vizibile de infecție respiratorie va fi interzis, conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă;

b) se vor asigura că la intrarea în unitatea de alimentație publică, pe mese și la grupurile sanitare există dispozitive cu produse biocide avizate/autorizate, necesare dezinfectării mâinilor clienților, precum și informarea acestora cu privire la modul de utilizare;

c) stabilesc circuite cu sens unic dacă este posibil, ce trebuie parcurse de clienți în unitățile de alimentație publică, astfel încât să se minimizeze contactele între clienți (exemplu: înspre și dinspre toaletă);

d) portul măștii de către clienți este obligatoriu în cazul deplasării în zonele comune ale unității de alimentație publică;

e) se interzice transferul meniurilor, solnițelor, olivierelor și al altor obiecte de pe o masă pe alta. Acestea vor fi dezinfectate după plecarea clienților de la o masă și, unde este posibil, se vor folosi meniuri de unică folosință;  se interzice consumul de produse stând în picioare, pentru a minimiza circulația clienților în interiorul unității;

f) se interzice consumul de alimente/bauturi la scaunele situate la bar si se limitează interactiunea persoanelor stand in picioare

g) se interzic activitatile de divertisment (dans) în cadrul unității de alimentație publică

h) în unitățile cu plata la casa de marcat se vor instala panouri de protecție din plexiglas;

i) va fi încurajată plata cu cardul, fie la casă, fie către personalul de servire;

j) se asigură că normele de distanțare fizică sunt aplicate în mod eficace și că se evită pe cât posibil interacțiunea fizică cu și între clienți; se stabilește un număr de maximum 6 clienți care pot ocupa o masă, excepţie de la această regulă fac membrii de familie;

k) se asigură respectarea distanței între ocupanții meselor alăturate prin amplasarea meselor pe principiul “o masa ocupată, una liberă”;

l) în funcție de amplasarea meselor şi cu respectarea prevederilor prezentei norme, se va stabili numărul maxim de locuri care pot fi ocupate în cadrul unității de alimentație publică; acest număr va fi afișat într-un loc vizibil, la intrarea în unitatea de alimentație publică;

m) ocuparea locurilor se va face cu rezervare anterioară sau cu înscriere în registru la sosire (colectare date de contact pentru minim o persoană pentru fiecare masă), astfel încât să se evite aglomerările la intrarea în unitate și să se faciliteze ancheta epidemiologică în cazul apariției unui caz de îmbolnăvire între clienții localului; excepţie fac clienţii unităţilor de alimentaţie publică ce deservesc unităţi de cazare, unde rezervarea se poate face pe baza numărului camerei unde sunt cazaţi;

n) se asigură că la servirea mesei personalul va purta mască și îşi va dezinfecta mâinile înainte de fiecare servire;

o) informează clienții asupra regulilor de igienă, dezinfectare și distanțare fizică, precum și a necesității limitării timpului de servire a mesei, acolo unde este cazul;

p) asigură curățarea și dezinfecția cu produse biocide avizate/autorizate, a tuturor spațiilor/suprafețelor unde au acces clienții, precum și a ustensilelor utilizate în timpul servirii mesei;

q) se asigură o protecție suplimentară a produselor alimentare din vitrinele deschise sau bufete situate în spațiile de servire și consum, limitând accesul clienților la produse și preparate acestea fiind servite de personal care asistă servirea produselor din vitrine sau bufete;

r) utilizarea de semnalizări pentru a direcționa clienții pe benzi, dacă este posibil, pentru a facilita circulația, menținând în același timp distanța fizică între clienți de 1,5 m.

s) se asigură că se efectuează dezinfecția meselor, după fiecare client/grup, cu produse biocide avizate/autorizate, care necesită un timp minim de contact;

t) se recomanda aerisirea cat mai frecventa a incintelor, prin deschiderea ferestrelor si/sau usilor, cu folosirea sistemelor de aer conditionat in caz de canicula. Se asigură un program de intretinere a echipamentelor de climatizare in concordanta cu recomandarile producatorului. Se asigură curatarea si schimbarea filtrelor pentru sistemele centralizate de aer conditionat precum si curatarea frecventa a filtrelor de la sistemele de ventilatie din lifturi, în locatiile unde accesul catre unitatea de alimentație publică presupune folosirea acestuia.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel