VIDEO: Regina Elisabeta, mesaj melancolic de Crăciun. Suverana a vorbit despre pierderea soțului său

Regina Elisabeta, 70 de ani de domnie. Acesta e cel mai oribil moment de până acum? / Foto: Instagram Royal Family
Regina Elisabeta, 70 de ani de domnie. Acesta e cel mai oribil moment de până acum? / Foto: Instagram Royal Family

Regina Elisabeta a II-a a vorbit, în timpul mesajului de Crăciun, despre soțul său, care a murit în prima parte a anului 2021.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a adus un omagiu soțului său, Prințul Philip, în primul mesaj de Crăciun fără prezența sa, transmite BBC. „Crăciunul poate fi greu pentru cei care și-au pierdut persoane dragi. Anul acesta, în special, înțeleg de ce”, a transmis suverana britanică.

Regina s-a referit la Ducele de Edinburgh, care a murit anul acesta în data de 9 aprilie, drept „dragul ei”, adăugând că îi lipsește prezența sa în perioada sărbătorilor de iarnă. Suverana și-a susținut discursul alături de o poză cu cei doi împreună. Regina Elisabeta și Prințul Philip au fost căsătoriți vreme de 73 de ani.

Youtube video image

„Acea sclipire poznașă și curioasă din ochii săi a fost la fel de puternică la finalul vieții așa cum a fost când l-am văzut pentru prima dată”, a adăugat Regina. „Însă viața constă și în despărțiri pentru ultima oară, nu numai în întâlniri pentru prima oară. Și, indiferent cât de mult eu și familia mea îl plângem, știu că și-ar dori să ne bucurăm de Crăciun”, mai spune suverana despre soțul său care „avea puterea de a scoate amuzament din orice situație”.

Omicron i-a dat peste cap planurile

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi-a anulat tradiţionala şedere la Sandringham, în estul Angliei, pentru Crăciun, pe care în acest an îl va sărbători la Castelul Windsor, în apropiere de Londra, au relatat luni media britanice.

Potrivit Agerpres, suverana în vârstă de 95 de ani a luat această "decizie personală după o analiză atentă", a explicat agenţiei britanice de presă PA o sursă apropiată de monarhie, pentru care această alegere "reflectă o abordare prudentă".

"Membrii familiei (regale) vor veni la Windsor pe perioada Crăciunului", a mai spus această sursă anonimă, potrivit căreia "vor fi urmate precauţiile rezonabile şi toate directivele corespunzătoare". Regina, pe care medicii au sfătuit-o în octombrie să se odihnească după o noapte petrecută la spital, şi membrii apropiaţi ai familiei regale petrec în mod tradiţional Crăciunul la Sandringham, unde merg la biserică în ziua de Crăciun.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel