Născut pe 25 octombrie, 1921, la Sinaia, la Castelul Peleș, regele Mihai I al României este aniversat la cei 91 de ani prin câteva manifestații care vor avea loc în Capitală. De joi, Suveranul României va avea o piațetă care îi va purta numele.
Autor: Ana-Maria Tudor
Născut într-o perioadă în care România încerca să-şi revină după Primul Război Mondial, Majestatea Sa, Regele Mihai I al României este parte importantă din istoria poporului român.
Pe 20 iulie 1927, la doar şase ani urcă pe tron, după moartea regelui Ferdinand. Rămâne rege doar trei ani. În iunie 1930, Carol al II-lea, revine în ţară, iar Mihai I devine primul rege succedat de tatăl său. Zece ani mai târziu, în 1940, Mihai revine la tron după ce mareşalul Antonescu îl obligă pe Carol să abdice.
În acelaşi timp este şi singurul şef de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în viaţă. Cel de-al Doilea Război Mondial şi comunismul au fost începutul sfârşitului pentru domnia lui Mihai. În 1945, regele este obligat să accepte un guvern dominat de Partidul Comunist Român.
Doi ani mai târziu, în noiembrie 1947, comuniştii şi-au dus planul la bun sfârşitul şi l-au silit pe Mihai Întâi să abdice. Două luni mai târziu a fost exilat, fără a mai avea dreptul să se întoarcă vreodată. 42 de ani, Regele Mihai nu a pus piciorul pe pământ românesc. Prima tentativă, la un an după Revoluţia din 1989, nu a avut succes. Abia în 1992, noul guvern îi permite regelui să se întoarcă, de Paşte.
Primit cu mare fast, regele Mihai s-a adresat mulţimii la hotel. Cinci ani mai târziu, în 1997, Mihai I revine de tot în ţară şi primeşte un paşaport românesc. Regele Mihai este şi sigura persoană care a reuşit să scoată în stradă un milion de oameni care l-au aplaudat. În acelaşi an, familia regală începe vizitele prin România. De atunci, Regele a fost invocat, criticat sau atacat. Şi, abia la venerabila vârstă de 90 de ani, anul trecut, a fost invitat să ţină un discurs în Parlamentul României.
Căsătoria Regelui Mihai cu Ana de Bourbon-Parma a avut loc în exil, în iunie 1948, la Atena. Regele Mihai I a cunoscut-o pe Ana de Bourbon-Parma la dineul dat la ambasada Luxemburgului de la Londra de către Jean de Luxemburg, vărul Reginei Ana.
După abdicarea forțată, familia regala s-a stabilit în Marea Britanie, după care s-au mutat în Elveţia, având împreună cinci fiice: Margareta (n. 1949), Elena (n. 1950), Irina (n. 1953), Sofia (n. 1957), Maria (n. 1964).
Primăria Capitalei i-a pregătit suveranului României în semn de prețuire un cadou: Piaţeta Regelui. Aceasta a fost amenajată pe bulevardul Kiseleff, la intersecţia cu strada arh. Ion Mincu, în apropierea casei în care Majestatea Sa a copilărit, alături de mama sa, Regina Elena. Inaugurarea va avea loc la orele 11,00, în prezența majestății sale, Regele Mihai , a familiei regale și a oficialităților locale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu