Regele Charles, greșeală catastrofală față de Prințul Harry și Meghan Markle

Foto: Instagram theroyalfamily
Foto: Instagram theroyalfamily

Regele Charlesa făcut o greșeală majoră în privința Prințului Harry și a Ducesei de Sussex.

Regele Charles al III-lea și-a lăsat nepoții, Prințul Archie și Prințesa Lili, în afara planurilor sale de încoronare, iar asta este probabil o mare greșeală, scrie news.com.au.

Jurnalista Daniela Elser se întreabă dacă într-o zi Prințesa Lilibet, în prezent a șaptea la rândul său la tron ​​și singurul membru al monarhiei britanice născută pe pământul SUA, va realiza în câte controverse și dispute a fost implicată înainte de vârsta de doi ani.

A fost un adevărat scandal atunci când părinții ei, Harry și Meghan, Ducele și Ducesa de Sussex, au ales să împrumute porecla din copilărie a străbunicii sale - Lilibet. Când avea doar câteva zile, în presă s-a tot scris că Harry și Meghan nu i-ar fi cerut permisiunea Reginei Elisabeta a II-a înainte de a alege acest nume pentru fiica lor.

Acum adorabila fetiță se află în centrul unei noi furtuni care îi implică pe părinții ei, pe bunicul ei, pe arhiepiscopul de Canterbury, 4000 de militari și o mulțime de cai, adică cam tot ce ține de ceremonia de încoronare a Regelui Charles al III-lea și a reginei Consoarte Camilla.

De ce Regele Charles face o greșeală

În weekend, The Times a raportat că Lilibet și Archie, care va împlini patru ani chiar în ziua ceremoniei, nici măcar nu sunt invitați la încoronarea bunicului lor Charles, în timp ce verii lor, Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul Louis vor fi prezenți cu siguranță la acest eveniment.

Rapoartele au sugerat că selecția oaspeților care vor umple băncile Abbey va fi o secțiune reprezentativă a unei Mari Britanii multiculturale a secolului XXI, un mesaj pe care Regele Charles vrea să îl transmită națiunii.

Lăsându-i pe Archie și Lili în afara evenimentului de trei zile, este de fapt un gest care vine în totală contradicție cu această intenție de incluziune pe care Charles și-ar dori să o afișeze. "Cum poate regele să aducă împreună o Marea Britanie fracturată din punct de vedere politic, cultural și social dacă nici măcar nu are puterea să-și aducă toți nepoții împreună?", se întreabă jurnalista.

"Toată chestia nu este favorabilă pentru imaginea Regelui Charles", mai susține Daniela Elser.

"Charles pare să nu depună niciun efort pentru a-și include nepoții, iar asta este o greșeală de calcul", a spus Daniela Elser.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel