Regele Charles al III-lea, reacție după prima audiență cu premierul Sunak: M-au făcut să plâng | DCNews
Cele mai citite

Regele Charles al III-lea, reacție după prima audiență cu premierul Sunak: M-au făcut să plâng

Autor: Sonia Baciu
regele-charles-al-iii-lea--reactie-dupa-prima-audienta-cu-premierul-sunak-m-au-facut-sa-plang_10631800
FOTO: Agerpres

Regele Charles al III-lea a avut prima audiență, față în față, cu premierul Rishi Sunak, de la diagnosticarea cu cancer.

Regele Charles al III-lea, care locuiește la Sandringham de la prima rundă de tratament după diagnosticarea cu o formă de cancer, a avut marți, la Palatul Buckingham, audiența săptămânală față în față cu premierul Rishi Sunak, scrie SkyNews.

Potrivit sursei menționate, Regele Charles al III-lea i-a mărturisit premierului Sunak faptul că în toată această perioadă a primit un număr mare de mesaje și de felicitări, ”atât de multe și de frumoase, încât m-au făcut să plâng de cele mai multe ori”.

În plus, monarhul a ținut să sublinieze că situația sa a atras atenția organizațiilor caritabile de cancer.

”Am auzit că a existat mult mai multă atenție potențială asupra acelor organizații caritabile principale și minunate de caritate pentru cancer, dintre care multe sunt patronate de ani de zile”, a mai spus Regele Charles al III-lea, pentru care faptul că a fost făcut public diagnosticul este o formă de conștientizare a bărbaților cu privire la afecțiunile specifice acestora.

Cel mai recent, Regele Charles al III-lea a fost văzut la o slujbă religioasă la biserica Sf. Maria Magdalena de pe domeniul regal din Sandringham (estul Angliei).

La mai puţin de 18 luni de la accederea la tron, suveranul a început un tratament pentru o formă nespecificată de cancer. Se știe că afecțiunea a fost depistată în timpul unei operații recente pentru hipertrofie benignă de prostată, dar că nu este vorba de cancer de prostată, potrivit Agerpres.

Citește și: Prima reacție a regelui Charles al III-lea după ce a fost diagnosticat cu cancer

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
SONDAJ DE OPINIE
Închide
Susțineți ca uniformele școlare să fie obligatorii?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close