Victorie în instanţă pentru femeia care pretinde că este fiica fostului rege al Belgiei Albert al II-lea.
Justiţia belgiană i-a ordonat la sfârşitul lunii octombrie fostului rege Albert al II-lea, în vârstă de 84 de ani, să se supună până în luna februarie unui test genetic, dând astfel câştig de cauză lui Delphine Boel în lupta pe care a purtat-o în instanţă pentru a fi recunoscută drept fiică biologică a fostului suveran, informează AFP. Informaţia a fost anunţată luni de mass-media belgiene şi confirmată pentru AFP de Marc Uyttendaele, unul dintre avocaţii lui Delphine Boel.
Delphine Boel, artist plastician, are 50 de ani şi afirmă că s-a născut în urma îndelungatei legături pe care a avut-o în anii '60 şi '70 mama ei, Sibylle de Selys Longchamps, cu Albert, pe atunci prinţ moştenitor, căsătorit din 1959 cu Paola Ruffo di Calabria. Fostul suveran, care a domnit între anii 1993 şi 2013 şi este tatăl actualului rege al Belgiei, Philippe, a negat întotdeauna că ar fi tatăl lui Delphine Boel. Ea a demarat în 2013 o procedură de recunoaştere a paternităţii, depusă la Tribunalul de primă instanţă din Bruxelles, fapt care a generat apoi un veritabil foileton judiciar, marcat de multe răsturnări de situaţie.
Expertiză genetică
Într-o primă etapă, în 2017, justiţia belgiană nu a autorizat-o pe Delphine Bael să conteste paternitatea industriaşului Jacques Boel, în etapa iniţială a procedurii. Într-o decizie pronunţată pe 25 octombrie, Curtea de Apel din Bruxelles a inversat însă acea decizie. Instanţa menţionată 'a decis că Jacques Boel nu este tatăl legal sau biologic al lui Delphine' şi 'i-a ordonat lui Albert al II-lea să facă un test ADN', au precizat avocaţii reclamantei într-un comunicat. Curtea de Apel, au adăugat aceiaşi avocaţi, a însărcinat o expertă dintr-un spital universitar din Bruxelles 'să efectueze în următoarele trei luni o expertiză genetică pentru a permite stabilirea legăturii de filiaţie între Delphine şi Albert al II-lea'. Părţile se vor prezenta din nou în faţa instanţei pe 14 februarie pentru o reluare a audierilor.
'Dacă Albert al II-lea refuză să se supună acestui test ADN, decizia lui ar putea fi considerată un indiciu foarte clar al faptului că este tatăl biologic' al reclamantei, a declarat pentru AFP avocatul Marc Uyttendaele. Acelaşi avocat a salutat o decizie care a dat 'dreptate totală' clientei sale în această etapă a procedurilor juridice, 'după eşecul tuturor demersurilor amiabile ce au fost făcute pentru ca identitatea sa, precum şi cele ale copiilor ei, să fie în sfârşit recunoscute legal'. În această etapă a procedurii, reaminteşte agenţia de presă Belga, Jacques Boel nu a contestat acţiunea de respingere a paternităţii introdusă de fiica lui împotriva sa. El s-a supus unui test ADN care a dezvăluit, într-adevăr, că nu este tatăl biologic al reclamantei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu