Regal al cercetării ştiinţifice medicale: Peste 10.000 de participanți la Congresul UMF "Carol Davila" din Bucureşti

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Ajuns la cea de a X-a ediție, cel mai mare eveniment al cercetării ştiinţifice medicale din România, Congresul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București își va deschide porțile joi, 10 noiembrie 2022, ora 9.00, la Palatul Parlamentului.

Ediția aniversară a acestei ample manifestări științifice va reuni peste 10.000 de participanți (studenți, medici rezidenți, medici specialiști, medici primari din toate specialitățile, farmaciști, cercetători științifici și cadre didactice universitare).

Zeci de sesiuni științifice si sute de comunicări originale ce vor aduce în prim plan cele mai recente  descoperiri din medicină ; lectori de prestigiu național și internațional ; mii de participanți și invitați speciali ; renumiți medici, profesori, academicieni și cercetători științifici din țări precum Anglia, Italia, Olanda, Germania, Brazilia, Japonia, SUA și România. Acestea sunt doar câteva dintre elementele celei de-a –X-a ediții a Congresului Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București ce se va derula și anul acesta sub aceleași coordonate esențiale atingerii performanței academice : Inițiere, Evoluție, Excelență.

Intitulată generic “Perspective interdisciplinare “ ediția aniversară a Congresului Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București are în prim plan interdisciplinaritatea, cu sesiuni tematice, care vor aduce la aceeași masă specialiști din mai multe domenii, pentru a aborda din perspective o anumită patologie.

Congresul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București a înregistrat până acum, la primele nouă ediţii (2013-2021), peste 42.000 de participanţi și 1.566 de lectori (membri ai Academiei Române, profesori, conferenţiari, medici).

„Ampla manifestare științifică a Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București reprezintă cel mai mare eveniment al cercetării științifice medicale din România , creionat pe fondul perspectivelor interdisciplinare. Acest Congres este în întregul său ansamblu unul dintre cele mai mari generatoare de idei inovatoare ale unei comunități academice puternic ancorate în tot ceea ce putem defini prestigiu internațional, tradiție, educație, educație medicală continuă și performanță în medicină la cel mai înalt nivel” a declarat Prof.Dr.Viorel Jinga, Rector al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București.

La rândul său, Prof. Dr. Simona Ruță, Prorector pentru cercetare științifică al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, a subliniat: “Congresul aduce în prim plan o viziune medicală integrată, un mod de gândire nou, care ia în calcul impactul bolii asupra întregului organism și crează punți între diferite specialități, pentru a defini o strategie de diagnostic și tratament optim. Această abordare interdisciplinară face din acest congres un cadru optim al comunicării, al dialogului, al schimbului de idei, și al deschiderii către progres. Dincolo de reziliența post-pandemică, sistemul de sănătate trebuie acum să privească spre medicina viitorului- medicina personalizată, preventivă, pro-activă și participativă. Este medicina pe care o promovează corpul academic al Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București și pe care o aducem în fața comunității medicale din România la această ediție aniversară a Congresului”.

Omagiu adus Profesorului George Emil Palade

Ceremonia oficială de deschidere a Congresului Universităţii de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti , în cadrul căreia vor lua cuvântul invitaţi de prestigiu, reprezentanți ai unor importante instituţii de stat, va avea loc joi, 10 noiembrie, începand cu ora 18, la Palatul Parlamentului, in Sala Nicolae Iorga  si va celebra 110 ani de la nașterea marelui savant român, George Emil Palade, laureat al premiului Nobel pentru Medicina in 1974.

Printre invitații speciali ce vor fi prezenți la ceremonia de deschidere a evenimentului (joi, 10 noiembrie, ora 18, Sala Nicolae Iorga-Palatul Parlamentului) se numără: Consilier Prezidențial - Conf.Univ.Dr. Diana Păun, Ministrul Educației - Ligia Deca, Ministrul Sănătății - Prof.Univ.Dr. Alexandru Rafila, Ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Sebastian Burduja, Senator în Parlamentul României - Prof.Univ.Dr. Adrian Streinu Cercel, Președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române - Acad.Victor Voicu, Acad. Maia Simionescu, Acad.Ioanel Sinescu și Prof.Univ.Dr. Romiță Iucu-Universitatea București.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel