Reforme SUA. Trump, eșec usturător

SUA
SUA

O importantă reformă a imigraţiei destinată să pună capăt separării familiilor de migranţi clandestini în SUA a fost respinsă miercuri, cu o majoritate zdrobitoare de voturi, în Camera Reprezentanţilor, în absenţa unui consens în tabăra republicană care deţine totuşi majoritatea, informează France Presse. 

Preşedintele Donald Trump îşi invitase susţinătorii în cursul dimineţii să aprobe acest "sever" text republican, recunoscând totodată că este condamnat la un eşec aproape sigur în Senat, unde democraţii dispun de puterea de a-l bloca. 

Parlamentarii ar putea de acum să propună o lege strict centrată pe interzicerea definitivă a separării familiilor de migranţi, care ar urma să aibă mai multe şanse să treacă decât acest text care cuprinde puncte extrem de sensibile, precum o limitare a imigraţiei legale. 

După ce au amânat de două ori acest vot săptămâna trecută, întrucât nu reuniseră suficiente voturi în propria tabără, liderii republicani au înregistrat un eşec răsunător: reforma a fost respinsă cu 301 voturi împotrivă faţă de 121 pentru. Niciun un democrat nu a votat în favoarea reformei. Republicanii deţin o majoritate confortabilă de 235 de locuri în această cameră. 

"Deşi această măsură nu a trecut, lupta noastră pentru o reformă a imigrării va continua", a scris un republican moderat din Cameră, Mike Coffman, pe Twitter. 

”Toleranță zero”

În virtutea unei politici a "toleranţei zero" faţă de imigraţia ilegală, instituită la începutul lunii mai, peste 2.300 de minori au fost separaţi de părinţii lor care trecuseră ilegal frontiera americană. 

Faţă de valul de indignare provocat până şi în tabăra republicană de suferinţa copiilor înlăcrimaţi, Donald Trump a revenit în cele din urmă asupra acestei măsuri. 

Proiectul de lege respins miercuri urma să rezolve problema acestor familii, dar şi "breşele" sistemului de imigrare, potrivit republicanilor, incluzând "pilonii" ceruţi de Donald Trump: finanţarea zidului la frontiera cu Mexicul, o soluţie pentru tinerii aşa-numiţi "Dreamers" - sosiţi fără acte în SUA pe când erau copii- şi o netă reducere a imigraţiei legale. 

"Republicanii din Camera Reprezentanţilor ar trebui să voteze severul, dar corectul proiect de lege asupra imigraţiei numit Goodlatte II în timpul votului lor de după-amiază, chiar dacă democraţii nu-l vor lăsa să treacă în Senat", fusese cerut de Trump miercuri dimineaţă într-un mesaj cu litere mari pe Twitter. 

"Acest vot va arăta că vrem frontiere puternice şi securitate în timp ce democraţii vor frontiere deschise egal criminalitate. Câştigaţi!", adăugase el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel