Reformă judiciară în Polonia. Magistraţii ies în stradă

Judecatori
Judecatori

Protest fără precedent în Polonia al judecătorilor Curţii Supreme.

O procesiune formată din zeci de judecători ai Curţi Supreme îmbrăcaţi în toga oficială urmează să o însoţească miercuri dimineaţa pe preşedinta lor care va sosi la biroul ei, în cadrul unui protest fără precedent împotriva reformei instituţiei lor, reformă neagreată la Bruxelles, informează AFP. 

Magistrata Malgorzata Gersdorf şi-a exprimat marţi deschis opoziţia faţă de puterea politică, refuzând să se pensioneze - aşa cum cere reforma impusă de conservatorii partidului majoritar Lege şi Justiţie (PIS). Conflictul între majoritatea judecătorilor Curţii Supreme, dintre care 27 riscă de asemenea să fie pensionaţi din oficiu, şi puterea politică se înscrie într-un diferend mai vast între Varşovia şi Comisia Europeană în legătură cu reformele judiciare lansate în numele unei eficienţe mai mari a justiţiei. 

Aceste reforme sunt percepute de adversarii lor ca încălcând principiul separării puterilor, în beneficiul puterii politice. Exprimând de asemenea o poziţie critică faţă de acestea, Comisia Europeană a lansat luni o procedură de infringement de urgenţă împotriva Varşoviei. Aceasta ar putea duce, după mai multe etape, la sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi la sancţiuni financiare. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel