Guvernul de stânga al Germaniei vrea să simplifice procedurile de acordarea a cetățeniei, astfel încât aproximativ 2 milioane de străini ar putea deveni nemți peste noapte.
Planul guvernului federal german de a face naturalizarea mai ușoară și de a reforma legea cetățeniei a țării capătă amploare, criticii spunând că va duce la primirea de cetățenie a până la 2 milioane de migranți și va reduce radical valoarea pașaportului german.
Guvernul de stânga va demara acțiunea cu un vot pe un proiect al Ministerului Federal de Interne, condus Nancy Faeser (SPD). Faeser a fost un susținător cheie al imigrației în masă.
Cu toate acestea, atât Alternativa pentru Germania (AfD), cât și Uniunea Creștin Democrată (CDU) se opun planului, CDU avertizând despre o „întorsătură de 180 de grade” a legii cetățeniei.
Potrivit proiectului, imigranții vor putea, în general, să obțină un pașaport german după doar cinci ani, față de cei opt actuali, și după numai trei ani (în prezent șase) în cazul unor competențe speciale precum cunoașterea limbii sau munca voluntară. Cu toate acestea, proiectul subliniază și modul în care lipsa competențelor lingvistice nu va mai fi un obstacol în calea naturalizării. În plus, vor exista câteva excepții pentru imigranții cu vârsta peste 67 de ani, aceștia din urmă fiind scutiți de la testele scrise de naturalizare și de limbă.
Planul vine într-un moment în care marea majoritate a nemților se plasează împotriva imigrației în masă, potrivit unui sondaj. Peste 1,2 milioane de migranți au sosit în Germania doar în 2022, ceea ce a dus la o povară masivă pentru locuințe, servicii sociale și educație. În plus, sondajele arată o prăbușire masivă a sprijinului pentru actuala coaliție guvernamentală de stânga a Germaniei, guvernul înregistrând o aprobare extrem de scăzută.
De asemenea, violența în masă observată în întreaga țară în noaptea de Revelion, care a implicat migranți care au atacat poliția, serviciile de salvare și pompierii, a șocat și țara, conform RMX.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu