Referendum la Berlin. Nemții decid dacă orașul trebuie să devină neutru din punct de vedere climatic

Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Locuitorii din Berlin votează duminică, 26 martie 2023, pentru a decide strategia orașului în ceea ce privește abordarea problemei climatice.

Berlinezii au început să voteze în referendumul care va stabili dacă oraşul lor trebuie să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2030, în loc de 2045, data prevăzută iniţial pentru realizarea acestui obiectiv, relatează DPA, citat de Agerpres.

Pentru ca propunerea să devină lege, majoritatea votanţilor trebuie să voteze 'da' şi să se atingă un prag de cel puţin 25% din cei eligibili să voteze, respectiv 608.000 de persoane.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 08.00 (06.00 GMT) şi se vor închide la ora 18.00, în total fiind eligibile să voteze la referendum nu mai puţin de 2,4 milioane de persoane.

Nu se ştie dacă este posibil ca Berlinul să devină neutru din punct de vedere climatic până în 2030, scrie DPA.

Primăriţa capitalei germane, Franziska Giffey, şi-a exprimat scepticismul în această privinţă cu două zile înaintea referendumului.

"Este important să abordăm această problemă, dar nu va fi posibil ca Berlinul să devină neutru climatic până în 2030. Oamenilor trebuie să li se spună clar acest lucru; orice altceva este un nonsens", a spus Giffey.

Obiectivul legat de 2030 este nerealist, atât în ce priveşte clădirile, cât şi transportul, a notat ea.

Germania vrea să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2045, iar UE până în 2050.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel