Referendum în Irlanda pentru abrogarea blasfemiei

referendum
referendum

Irlanda va organiza pe 26 octombrie un referendum pe tema abrogării din Constituţie a blasfemiei, a anunţat vineri guvernul de la Dublin, după ce această ţară a legalizat, tot prin consultare populară, avortul şi căsătoria între persoane de acelaşi sex, transmite AFP.

În prezent, blasfemia este interzisă în Irlanda în baza articolului 40.6.1 al Constituţiei şi pedepsită prin lege. În 2017, ministrul sănătăţii, Simon Harris, a calificat această legislaţie ca 'absurdă' şi 'oarecum stânjenitoare'.

La referendumul, care va avea loc simultan cu scrutinul prezidenţial, cetăţenii urmează să se pronunţe asupra introducerii celui de-al 37-lea amendament constituţional, care abrogă legea actuală.

În luna mai, irlandezii au aprobat prin referendum, cu o majoritate de peste 66% din voturi, liberalizarea avortului, un nou cutremur socio-cultural în această mică ţară catolică cu 4,7 milioane de locuitori, după cel intervenit în urmă cu trei ani prin legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Un alt referendum este avut în vedere în privinţa articolului 41.2.1 din legea fundamentală, care afirmă că locul femeii este în acasă şi le încurajează pe mame să aleagă îndatoririle casnice în locul muncii salariate.

Deocamdată, nu a fost fixată o dată pentru această consultare, notează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel