„Speranța e cel mai mare dușman al poporului român. Mi-ar plăcea foarte mult să fiu optimist în privința referendumului de pe 7 octombrie, dar nu sunt. Mi-ar plăcea să mă pot gândi liber și idealist la ziua în care voi putea să mă căsătoresc în România, dar nu pot. Mi-ar plăcea să scriu orice alt status acum, dar nu scriu, iar motivul este unul singur: România nu este o țară de oameni care să gândească singuri. România este o țară de oameni care sunt obișnuiți să fie manipulați și îndrumați. Nu contează de către cine, nu contează substratul demersului manipulatorului. Important pentru român e să fie îndrumat.
E posibil, dar nu obligatoriu, ca mulți să îmi sară în cap de la postul ăsta. Mulți de-ai mei, cu aceeași orientare sexuală sau care îmi susțin comunitatea, oameni care își doresc să fie bine pentru mine pe 7 octombrie. Lor vreau să le spun un singur lucru: Speranța nu definește viitorul, iar optimismul în această privință, în această țară, nu este fondat. Aș vrea să primesc un singur exemplu, de situație de importanță majoră, în care bunul simț, civilizația sau mințile deschise au decis și a fost bine. Mie nu îmi vine în cap niciunul. Speranța, în schimb, nouă, ca popor, ne-a cam pus capac. Noi am sperat că Iliescu ne va salva și nu a fost așa. Noi am sperat că Emil Constantinescu ne va salva și nu a fost așa. Noi am sperat că Băsescu ne va salva și nu a fost așa. Noi am sperat că Iohannis ne va salva și nu a fost așa. Și noi tot sperăm. E adevărat, speranța moare ultima, dar asta înseamnă că a rămas singură.
Eu iubesc țara asta. Am aici prieteni, am aici familie, am aici sarmale, am aici colivă, am aici râuri, munți, mare, Transfăgărășanul, am aici o limbă pe care o stăpânesc bine și de care mă folosesc frumos, spre deliciul și bucuria celor care mă citesc, am aici umorul românesc. Chiar am stat și m-am uitat, din 95% dintre posturile mele nu îți dai seama ce orientare sexuală am, pentru că asta e prea puțin relevant atunci când exprimi o idee. Nu încurc pe nimeni, nu deranjez pe nimeni, doar fac oamenii să râdă. Înțelegeți? E ușor de înțeles. Nu s-a molipsit nimeni de la mine în online. Și, cu toate astea, mulți dintre noi pot fi convinși că eu sunt contagios. La nivel psihic sau sufletesc.
Românii de rând pot fi convinși de două chestii. Prima, că homosexualitatea e o boală psihică și a doua, că e singura boală psihică transmisibilă. Molipsitoare. Cumva, în acest context, pot să înțeleg de ce noi, ca popor, suntem inclinați să ne bazăm pe speranță. Pentru că, cel puțin în acest caz specific, ne lipsește discernământul.
Boicot
Oamenii care susțin persoanele LGBTQ au decis să boicoteze referendumul. Și, din păcate, e foarte firesc, pentru că, de data aceasta, speranța ne îndeamnă să credem că pe 7 octombrie nu se va întruni numărul suficient de participanți, la vot, iar referendumul nu va fi valid. Știți ce e trist aici? Că decența nu ne permite să visăm și să sperăm că, participând toți la vot, poporul, tot poporul, va avea suficient de mult bun-simț încât să voteze împotriva unei modificări inutile.
Pe 7 octombrie noi nu avem nevoie de speranță, avem nevoie de o minune, iar minunile, din păcate, nu sunt treaba poporului român. Ele rămân în seama Domnului, pentru că Biserica nu ne învață că minunile pot fi înfăpruite și de OM.
Știu că ăsta e un post pesimist și îmi pare rău că e așa, dar, din punctul meu de vedere, optimismul e un concept care are nevoie de fond. Care acum lipsește. Așa că, eu personal, "sper" ca pe 7 octombrie să se întâmple o minune. Așa să-mi ajute!”, a transmis în mediul online Adrian Teleșpan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
