Redactor-șef, concediat în urma unor dezacorduri editoriale

Jean-Pierre Canet, redactorul-șef al emisiunii de reportaje "Envoye special", numit în această funcție în aprilie 2016, a fost concediat de France Televisions în urma unor dezacorduri editoriale.

Contractul jurnalistului, care a expirat pe 30 iunie, nu a mai fost prelungit, a declarat pentru AFP directorul departamentului de Informații al grupului France Televisions, Yannick Letranchant.

Conducerea postului France 2 îi reproșează lui Jean-Pierre Canet că nu a informat televiziunea în legătură cu un reportaj realizat în Mosul, un oraș din Irak, în timpul căruia au murit jurnaliștii Veronique Robert, Stephan Villeneuve și Bakhtiyar Haddad, în urma exploziei unei mine, în urmă cu 15 zile.

Redactorul-șef a comandat în regim de urgență acel reportaj, vineri, 16 iunie, în cursul după-amiezii, companiei 5 Bis Productions, iar atunci când mina a explodat, în lunea următoare, conducerea grupului de televiziune nu a fost informată, după ce Elise Lucet — prezentatoarea emisiunii "Envoye special" — a aflat despre acea tragedie, a explicat Yannick Letranchant.

France Televisions nu a pus însă sub semnul întrebării necesitatea realizării acelui reportaj. "Exista un interes editorial, iar normele de securitate au fost însușite în mod normal de către echipă", a spus Yannick Letranchant, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel