Record negativ de temperatură. Vezi prognoza pe următoarele zile

meteo
meteo

Joi, la baza Pasului Tihuța, care face legătura între Transilvania și Moldova, a fost înregistrată cea mai scăzută temperatură din acest anotimp. Mercurul din termometre a coborât până la -7,2 grade Celsius.

Potrivit Sistemului de Gospodărire a Apelor Bistrița-Năsăud, joi dimineața s-au înregistrat -7,2 grade Celsius la Valea Străjii, punct de măsurare de la baza Pasului Tihuța și -5,4 grade Celsius la Rodna.

Temperaturi scăzute au fost, de altfel, în tot județul.

La Mita s-au înregistrat -4 grade Celsius, la Mureșenii Bargăului -3,8 grade C, la Bistrița -3, iar la Rebrișoara -2,5 grade Celsius.

În noaptea de miercuri spre joi au căzut precipitații mixte în Pasul Tihuța sub formă de lapoviță și ninsoare, cantitatea totală de precipitații înregistrată fiind de 1,8 litri pe metru pătrat in 24 de ore.

De altfel, zăpada căzuta miercuri dimineața în Pasul Tihuța nu s-a topit decât pe porțiuni.

DN 17 leagă Transilvania de Moldova prin Pasul Tihuța situat la 1.200 de metri altitudine.

PROGNOZA METEO

Vineri

Vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 13 grade, iar cele minime între -4 și 6 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, spre -10 grade. În zonele joase dimineața și noaptea va fi ceață, posibil persistentă pe arii restrânse la campie.

Sâmbătă

Vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab pănâ la moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade, iar cele minime intre -4 și 6 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, dar și mai ridicate pe litoral. În zonele joase dimineața și noaptea va fi ceață, posibil persistentă pe arii restrânse la campie.

MUNTE

Joi

Vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit la aceasta dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura aerului, va crește usor față de ziua precedentă. Pe văi și în depresiuni, dimineața și noaptea local va fi ceață.

Vineri

Vremea va fi ușor mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de ziua precedentă. Pe văi și în depresiuni dimineața și noaptea va fi ceață.

Sâmbătă

Vremea se va menține ușor mai rece decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua precedentă. Pe văi și în depresiuni dimineața și noaptea va fi ceață.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel