Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a anunțat luni -18 februarie 2019 că a semnat ordinul de începere a lucrărilor de demolare a fostului Cinematograf Favorit, iar pe locul acestuia va fi construit Centrul Cultural European "Favorit".
Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a anunțat luni -18 februarie 2019 că a semnat ordinul de începere a lucrărilor de demolare a fostului Cinematograf Favorit, iar pe locul acestuia va fi construit Centrul Cultural European "Favorit".
"Ne aflăm într-un loc emblematic, atât pentru Sectorul 6, cât și pentru ceilalți bucureșteni. Este o investiție care, din păcate, a stagnat mulți ani, dar pentru care am semnat ordinul de demolare, iar aici, în 36 de luni, ne vom putea bucura de tot ceea ce înseamnă Centrul Cultural European Favorit", a declarat primarul Gabriel Mutu, luni, pe șantierul viitorului Favorit".
Centrul Cultural European "Favorit" va fi dotat cu cinematograf 3D, sală de spectacole multifuncțională cu o capacitate de 706 locuri, plus alte două săli de dans și balet cu suprafața de 150 mp fiecare, bibliotecă publică, iar în holul de la parter vor putea fi organizate vernisaje. În plus, ecranul de pe fațada noii clădiri va fi acționat electric și va permite celor din exterior să vadă proiecții video culturale.
"Aici nu vorbim de un simplu cinema, ci de un centru cultural multifuncțional. A trebuit să zidim pe vechea amprentă, dar asta nu ne-a împiedicat să găsim o variantă de clădire care să răspundă nevoilor actuale ale comunității", a explicat Radu Teacă, arhitectul care a proiectat Centrul Cultural "Favorit".
Investiția în remodelarea Centrului Cultural European „Favorit" este asigurată prin fonduri din bugetul local al Sectorului 6. Lucrările de construcție vor fi realizate de societatea Aedificia Carpați, câștigătoarea licitației publice.
"Ne bucurăm că, din 2010 de când lucrăm cu Primăria, am convins autoritățile să transforme cinema Favorit în centru cultural. Vom ține legătura și în continuare cu comunitatea, cu autoritățile locale și cu constructorul pentru a ne asigura că va fi respectat termenul de construcție de 36 de luni", a menționat Marilena Trică, reprezentant al "Inițiativa Favorit", grupul de inițiativă civică din Sectorul 6 care a susținut reorganizarea fostului cinema.
După finalizarea lucrărilor de construcție la noul centru multifunctional din str. Drumul Taberei 24A, administrația locală va moderniza inclusiv piațeta din fața fostului cinema, atât pe partea de spații verzi, cât și aleile de acces.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu