Reacția ROMSLOT față de propunerea de interzicere a păcănelelor

pacanele
pacanele

ROMSLOT - Asociaţia Organizatorilor de Sloturi - reacționează cu privire la propunerea legislativă prin care jocurile de tip slot-machine ar urma să fie prezente doar în cazinouri şi în agenţiile Loteriei Române.

Iată poziţia oficială a ROMSLOT cu privire la respectiva inițiativă legislativă:

Misiunea asumată a ROMSLOT - Asociaţia Organizatorilor de Sloturi este aceea de a susţine un cadru legislativ ce reglementează corect şi transparent agenţii economici şi îi responsabiliează atât pe aceştia, cât şi pe participanţii la joc. Astfel, suntem deschişi către dialog şi sustinem orice iniţiativă legislativă ce îşi propune să îmbunătăţească cadrul actual al industriei jocurilor de noroc.

În ceea ce priveşte proiectul legislativ iniţiat recent, dorim să menţionăm faptul că este bazat pe manifestări comportamentale asociate majoritar cu efectele jocului pe piaţa neagră, unde aparatele nu respectă regulile impuse de Biroul Român de Metrologie Legală şi unde nu există nicio responsabilitate faţă de jucător. Piaţa legală de sloturi este extrem de bine reglementată şi controlată, derulează programe de 'Joc responsabil' şi este la bază o industrie de entertainment, fiind un contributor semnificativ la bugetul de stat, plătind în avans toate taxele aferente exploatării acestui tip de joc de noroc, la un nivel de sute de milioane de euro.

Astfel, deşi intenţiile iniţiale ale proiectului de act normativ pot fi din cele mai bune, efectele pe termen lung ajung să fie dăunătoare atât societăţii, cât şi statului. Proiectul distruge astfel o piaţă legală pentru a rezolva probleme generate majoritar de piaţa neagră. Piaţa neagră nu este eliminată prin adoptarea acestui act normativ, ci încurajată, deci proiectul nu îşi va atinge obiectivul scontat. Piaţa neagră reprezintă un mediu necontrolat, care nu se supune regulilor de organizare a jocurilor de noroc şi care nu respectă standardele de calitate impuse locaţiilor autorizate. Mai mult, reprezintă un adevărat pericol pentru participanţii la joc, care nu au garanţia unor aparate verificate de Biroul Român de Metrologie Legală şi garanţia primirii câştigurilor. În plus, în locaţiile autorizate accesul minorilor este strict interzis. Autorizat înseamnă Protejat.

În continuare, dorim să clarificăm cifrele vehiculate în ultima perioadă referitoare la numărul de jucători din România. Pentru aceasta vom face referire la singurul studiu ce oferă date reale şi reprezentative despre industria autohtonă a jocurilor de noroc, realizat de GfK România la iniţiativa Romslot. Conform acestuia, doar 3% dintre românii cu vârsta peste 18 ani, participă la jocuri de tip slot-machines si doar 1% dintre aceştia participă săptămânal. Pentru a avea o perspectivă de ansamblu, la LOTO, participă 20% din populaţia ţării de peste 18 ani. Studiul mai arată şi că jocurile la sloturi sunt percepute ca o activitate de distracţie, de socializare. Vorbim, deci, despre o industrie de divertisment, iar problemele unor jucători sunt cazuri excepţionale. Pentru aceştia am dezvoltat programe speciale, cum este 'Joc Responsabil', menit să ţină riscul apariţiei unor probleme precum dependenţa, sub control. În cadrul programului oferim consiliere telefonică gratuită şi şedinţe gratuite de evaluare şi consiliere.

Deoarece în fapt proiectul de act normativ duce la distrugerea industriei de sloturi, nu putem să nu reamintim experienţele anteriorare din ţări precum Ungaria, Ucraina sau Rusia, care au demonstrat că interzicerea jocurilor de tip slot-machines în aproape toate tipurile de locaţii conduce la o explozie a pieţei negre şi o migrare a jucătorilor către medii mai greu gestionabile.Chiar şi Ungaria, cel mai recent exemplu, lucrează la redeschiderea pieţei de sloturi după ce s-a confruntat cu o explozie incontrolabilă a pieţei negre.

Ne dorim o industrie responsabilă şi transparentă şi suntem deschişi să găsim cele mai bune soluţii pentru protejarea jucătorilor, dar considerăm că este necesar să avem o viziune pe termen lung, care să evalueze corect implicaţiile fiecărei modificări aduse cadrului actual”, a declarat Irina Siminenco, Director Executiv ROMSLOT - Asociaţia Organizatorilor de Sloturi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel