Razie printre taximetriști. Abaterile constatate de Brigada Rutieră

Brigada Rutieră anunșă că a dat amenzi de zeci de mii de lei la o acţiune pentru verificarea legalităţii transportului de persoane cu taxiul.

Poliţiştii Brigăzii Rutiere au aplicat amenzi de aproape 30 de mii de lei la o acţiune pentru verificarea legalităţii efectuării transportului public de persoane în regim taxi şi a transportului în regim de închiriere cu şofer prin intermediul aplicaţiilor electronice. Au fost verificate peste 90 de autoturisme şi au fost aplicate 49 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 29.750 de lei, pentru abateri de la normele legale care reglementează circulaţia pe drumurile publice şi activitatea de transport public de persoane în regim de taxi/închiriere, informează Brigada Rutieră.

Totodată, au fost identificaţi 4 conducători de autoturisme care efectuau transport public de persoane în regim de închiriere prin intermediul aplicaţiei Uber fără a deţine copie conformă valabilă şi 3 conducători auto taxi fără autorizaţie taxi, în aceste situaţii dispunându-se măsura complementară a suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

Citește și: Polițistul și taximetristul. Amendă de 5.000 de lei: Vorbiți cu maimuța!

Taximetrist băut

Astfel, duminică a fost depistat un conducător auto in vârsta de 43 ani care a efectuat transport public de persoane in regim de taxi, fără a deţine autorizaţie taxi valabilă, pentru care s-a dispus măsura suspendării dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioada de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare.

În aceeași zi, a fost depistat un conducător auto, in vârsta de 24 ani, sub influenţa băuturilor alcoolice. A fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o valoare de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care s-a dispus măsura suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 zile.

Citește și: Autorizații taximetriști. Ce se întâmplă cu avizele. Anunțul Primăriei București

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel