Poliţiştii de la Rutieră au avut, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o acţiune de control, în Bucureşti, context în care au fost controlate 120 de autovehicule şi au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 29.000 de lei.
Potrivit Brigăzii Rutiere, acţiunea de control, organizată în colaborare cu poliţişti de ordine publică şi specialişti din cadrul Registrului Auto Român, a vizat prevenirea desfăşurării curselor auto/ moto ilegale şi impunerea unui climat de ordine publică şi siguranţă rutieră pe arterele din Capitală.
Pe parcursul acţiunii s-a urmărit depistarea şi dispunerea măsurilor legale faţă de persoanele care organizează/ participă la curse ilegale de autovehicule, depistarea şi sancţionarea persoanelor care tulbură liniştea publică, prin ambalarea motoarelor autovehiculelor în mod excesiv, depistarea şi sancţionarea celor care conduc autovehicule în timp ce se află sub influenţa băuturilor alcoolice şi/ sau a drogurilor, depistarea autovehiculelor care sunt date în urmărire ca fiind furate şi circulă pe arterele Capitalei, reducerea riscului de victimizare prin accidente rutiere produse pe fondul defecţiunilor tehnice, verificarea stării tehnice a autoturismelor, precum şi impunerea respectării normelor care reglementează circulaţia pe drumurile publice, precizează sâmbătă Brigada Rutieră.
Sancţiuni în valoare de peste 29.000 de lei
Au fost controlate 120 autovehicule şi au fost aplicate 52 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 29.000 de lei, din totalul cărora 30 au fost date pentru defecţiuni tehnice, din care cinci pentru modificări neomologate; trei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim taxi şi în regim de închiriere; două pentru nerespectarea semnalelor poliţiştilor; o amendă pentru conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice; 16 - la alte abateri prevăzute de legislaţia rutieră.
În cadrul activităţilor de control au fost reţinute trei permise în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, iar pentru defecţiuni tehnice majore au fost retrase 15 certificate de înmatriculare.
Transport ilegal de persoane
Totodată, au fost depistate două persoane ce efectuau în mod ilegal transport de persoane cu un autoturism, context în care acestea au fost sancţionate contravenţional şi s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculelor prin reţinerea certificatelor de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, arată sursa citată.
Brigada Rutieră anunţă că astfel de acţiuni vor fi organizate periodic, în vederea prevenirii desfăşurării curselor auto/ moto ilegale şi impunerea unui climat de ordine publică şi siguranţă rutieră pe drumurile publice din Bucureşti, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor ce conduc autovehicule care nu corespund normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizare conform destinaţiei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu