Războiul bagă frica şi-n proprietarii de câini şi pisici. S-au înmulţit cererile de PAŞAPORT pentru animalele de companie."Vrem să fim pregătiţi dacă va fi nevoie să ieşim din ţară"

Foto: Pexels
Foto: Pexels

Inevitabil, şi românii se gândesc cu groază la posibilitatea ca şi ţara noastră să fie implicată în război. Cei mai precauţi stau la coadă la cabinetele veterinare pentru a face paşapoarte animăluţelor de companie. În eventualitatea în care am fi nevoiţi să plecăm din ţară, prietenii noştri necuvântători ne vor putea însoţi fără probleme.

Românul e învăţat să-şi facă planuri, să gândească în avans, să se pregătească pentru ce-i mai rău. Aşa se face că multe din cabinetele veterinare din ţară sunt luate cu asalt de cei mai temători dintre noi. Proprietarii de animale de companie vor să se asigure din timp că şi cei mai credincioşi prieteni, fie că e vorba de câini, pisici, rozătoare sau chiar păsări de colivie, pot ieşi din ţară legal în caz de război.

Sunt parte din familia noastră, iar în cazul unui conflict armat pe teritoriul României ne-am lua şi animăluţele cu noi, peste graniţă. Aşa cum mulţi dintre refugiaţii ucrainieni şi-au îmbarcat în maşini câinii sau pisicile. Nu s-au îndurat să-i abandoneze şi să-i lase ai nimănui, în bătaia focului. Cine ar face-o?

S-a dublat numărul solicitărilor

Medici veterinari din toată ţara spun că în ultima săptămână s-a dublat numărul celor care au solicitat pașaport pentru animalul de companie. În Sibiu, oamenii sunt pe liste de aşteptare. ”În ultimele zile s-a cam dublat cererea. În medie cam două, trei persoane pe zi au venit cu această cerere. Nu știu dacă e din cauza războiului, dar da, am observat că s-a cerut mai mult. Pentru emiterea pașaportului animalul trebuie să fie microcipat și să aibă toate vaccinurile făcute la zi”, spune medicul citat de Ora de sibiu.

Și refugiații ucraineni au cerut pașaport pentru animăluţe. În România au putut intra cu animalul, dar dacă doresc să plece în alte țări europene nu pot face asta fără actele patrupedului. Pentru a se alătura efortului colectiv de ajutorare a refugiaţilor din Ucraina, mulţi medici veterinari din România nu percep taxe la înregistrarea patrupedului sau contravaloarea pentru vaccinuri şi alte proceduri.

Cum se obține pașaportul pentru animale de companie

Pașaportul pentru animalele de companie este emis de medicul veterinar, care va completa următoarele informații:

- informații despre proprietarul animalului

- o descriere a animalului, inclusiv orice semn distinctiv

- confirmare că acesta a fost vaccinat împotriva rabiei

- rezultatele testului de sânge de rabie, dacă este relevant

- informații despre tratamentul deparazitar, dacă este nevoie

- detaliile medicului veterinar care completează pașaportul

Pentru a obține pașaportul pentru animalele de companie, este necesar ca animalul să fie microcipat şi vaccinat antirabic. Dacă aveți un câine, este posibil să fie necesar să dovediți că tratamentul de deparazitare a fost finalizat, în funcție de locul călătoriei Un pașaport pentru animalul de companie costă între 60 și 100 de lei, în funcție de cabinetul medical.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel