Monica Pop, managerul Spitalului de Urgențe Otalmologice, este în conflict cu Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății. Corpul de Control al Ministerului a verificat spitalul, în urma unor articole din presă, și a anunțat că sesizează Parchetul, pentru analiza unor posibile fapte de natură penală.
”În urma unei acțiuni a Corpului de Control al Ministerului Sănătății au fost constatate mai multe nereguli în ceea ce privește contracte de închiriere între unitatea spitalicească și mai multe societăți comerciale, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
- În ceea ce privește închirierea unui spațiu destinat unui bufet de incintă, Corpul de Control nu a putut identifica, de exemplu, aprobarea Consiliului de Administrație a DSP București, caietul de sarcini al licitației sau aprobarea Ministerului Sănătății conform HG 517 / 1991.
De asemenea, în ceea ce privește acest contract, Corpul de Control a identificat două forme ale acestuia - una bătută la mașina de scris, alta scrisă pe un calculator - care diferă una de cealaltă. Astfel, în forma scrisă la calculator lipsește un articol și anume cel referitor la interzicerea subînchirierii spațiului respectiv. Lipsa acestui articol în a doua formă a contractului a dus la subînchirierea ulterioară către o altă societate.
În fine, Corpul de Control a constatat și faptul că, în perioada 2007 - 2011, managerul Spitalului a avut calitatea de angajat al acestei societăți, fapt ce contravine prevederilor Legii 95/2006”.
Contract de închiriere cu o firmă dizolvată
”În ceea ce privește un contract de închiriere a unui spațiu pentru un atelier de reparații optică medicală, Corpul de Control a constat că lipsesc de la dosar aprobarea Ministerului Sănătății și a Consiliului de Administrație.
Inițial, acest contract a fost încheiat cu o societate comercială în 2002, firmă ce avea să se dizolve în anul 2008 prin decizie definitivă a Curții de Apel București. În 2009, Spitalul încheia un acord cu această firmă dizolvată în 2008 pentru înlocuirea în contractul de închiriere cu o altă societate a acelorași asociați.
- În ceea ce privește închirierea unui spațiu pentru înființarea unei farmacii în 1993, Corpul de Control a mai constatat că nu se poate proba respectarea prevederilor contractuale.
Astfel, documentul prevede ca societatea să efectueze o serie de reparații în Spital, dar nu se poate demonstra respectarea acestor obligații. Spitalul nu a putut furniza documente, iar reparațiile nu sunt trecute în evidența contabilă.
Având în vedere constatările controlului, raportul va fi înaintat de Ministerul Sănătății către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru analiza existenței unor posibile fapte de natură penală”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu