Război ISIS. Vizită importă la Casa Albă

Președintele SUA, Donald Trump, îl va primi pe premierul irakian, Haider al-Abadi, la Casa Albă, până la finalul acestei luni, pentru a evoca în special ofensiva comună contra grupării Stat Islamic la Mosul, al doilea oraș din Irak, scrie AFR, potrivit Agerpes.

Agenția menționată amintește de tensiunile apărute între Bagdad și Washington după ordinul executiv al lui Donald Trump de la finalul lunii ianuarie, care bloca intrarea în SUA a irakienilor și a cetățenilor din alte țări cu majoritate musulmană.

Măsura a fost blocată în justiție și un nou decret, care îl înlocuiește pe primul, a fost semnat luni de președintele american, dar de această dată irakienii nu mai sunt vizați de restricțiile de intrare în Statele Unite.

Acest fapt reprezintă "un pas important", care întărește relațiile între Bagdad și Washington, a indicat guvernul irakian.

Forțele Bagdadului au preluat controlul asupra sediului guvernului provincial și a unui al doilea pod din Mosul, ultimul bastion al jihadiștilor grupării Statul Islamic  în Irak, a anunțat marți comandamentul comun al operațiunilor, relatează AFP.

De asemenea, forțele de securitate irakiene au anunțat că au preluat controlul muzeului din orașul Mosul de la jihadiștii grupării SI, care l-au vandalizat în 2015, distrugând cu ciocanul statui antice.

Forțele irakiene au lansat de la mijlocul lunii februarie o vastă operațiune pentru a prelua controlul în vestul orașului Mosul, după ce au recucerit la sfârșitul lunii ianuarie cartiere din estul acestui oraș, al doilea din țară.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel