Război Dragnea-Grindeanu. Moţiunea de cenzură intră la VOT

Rodica Mitu / 21 iun 2017 / 07:16 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Moţiunea de cenzură „România nu poate fi confiscată. Apărăm democraţia şi votul românilor” urmează să fie dezbătută şi votată miercuri, 21 iunie, în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Este iniţiată de parlamentarii PSD şi ALDE împotriva Guvernului condus de Sorin Grindeanu. Pentru a fi adoptată este nevoie de cel puţin 233 de voturi „pentru". De menţiont că votul va fi secret cu bile.

Moţiunea de cenzură a fost depusă la Parlament după ce coaliţia de guvernare formată din PSD şi ALDE a retras sprijinul politic Guvernului Grindeanu, iar premierul a refuzat să îşi dea demisia.

Marţi, 20 iunie, DC News prezenta detalii de culise de la cea mai importantă întâlnire a momentului, organizată înainte de moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. La Rin Grand Hotel, parlamentarii au stat la mese în funcție de organizațiile județene din care făceau parte. Liviu Dragnea a venit și a discutat cu fiecare în parte. A fost o acțiune de socializare, dar și de negociere. Unii au zis că vor funcții în schimbul votului moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Parlamentari care au fost la această întâlnire au povestit pentru DC News cum s-a văzut evenimentul: Liviu Dragnea are un aparat foarte puternic, structura este bine închegată, organizații întregi sunt strâns unite în jurul iderului. Nu l-a sfidat nimeni, controlul fiind foarte puternic în ierarhia partidului. Pe de altă parte, parlamentarii care nu sunt în tabăra lui Liviu Dragnea au înțeles întâlnirea ca pe o operațiune de captare a bunăvoinței, drept un semnal că lucrurile nu merg bine. Pe larg despre acest subiect puteţi citi AICI.

[citeste si]


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.27