RATB, tombolă pentru deținătorii de abonamente. Premiile: invitații la teatru, circ și cursuri de limbi străine

Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) oferă călătorilor care deţin abonamente lunare, în ianuarie, 1.000 de invitaţii la teatru şi circ, dar şi cursuri gratuite de limbi străine, se arată într-un comunicat al regiei.

"RATB şi Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), prin Direcţia Cultură, Sport Turism, le oferă călătorilor fideli, posesori de abonamente lunare, surpriza de a putea călători în lumea culturală bucureşteană. Astfel, începând cu luna decembrie 2016, deţinătorii de abonamente lunare nominale se vor putea înscrie pe site-ul RATB la o tragere la sorţi pentru luna ianuarie 2017, în urma căreia vor putea primi o invitaţie pentru două persoane la un spectacol de teatru, circ sau la cursuri gratuite de limbi străine", se menţionează în comunicat, scrie Agerpres.

Potrivit documentului, la prima tragere la sorţi, vor fi puse în joc 1.000 de locuri la spectacole la teatru, circ, precum şi cursuri gratuite de limbă germană pentru adulţi şi copii (oferite de Casa de cultură Friedrich Schiller).

"Pentru a câştiga o astfel de invitaţie, deţinătorul unui card ACTIV nominal, încărcat cu abonament lunar, trebuie să acceseze site-ul RATB şi să completeze, până la 24 decembrie 2016, ora 24.00, datele necesare pentru înscriere. (...) Parteneriatul încheiat între RATB şi PMB are ca scop creşterea interesului cetăţenilor Capitalei pentru actele de cultură oferite de municipalitate şi, totodată, fidelizarea deţinătorilor de abonamente RATB", se mai arată în comunicat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel