Răsturnare de situație în cazul studenților exmatriculați. Instanța blochează una din decizii, o premieră în justiție

Tribunalul Constanța a decis suspendarea deciziei de exmatriculare a unui student care a atacat în instanță decizia de exmatriculare. Tânărul face parte din cei 45 de studenți exmatriculați după ce au fost prinși că au copiat.

E vorba de studentul Florin Alexandru Cartoafă, a cărui exmatriculare a fost suspendată, potrivit deciziei publicată pe portal.just.ro, scrie Edupedu.ro .

Cartoafă este unul dintre cei 45 de studenți exmatriculați pe 2 martie de la Facultatea de Drept a Universității din București pentru că au fraudat mai multe examene. Florin Alexandru Cartoafă ar fi până acum singurul dintre aceștia care a atacat în instanță decizia de exmatriculare, potrivit surseicitate. Se pare că decizia de suspendare a exmatriculării, dată de Tribunalul Constanța, ar putea fi o premieră în sistemul de justiție. În prezent, Cartoafă este vicepreședinte al Federației Tinerilor din Constanța, ales în funcție în august 2020

Mai exact, Cartoafă a dat în judecată Universitatea București la Tribunalul din Constanța și a solicitat suspendarea deciziei prin care se anulează rezultatele examenului de Teorie Generală a Dreptului din 2 februarie 2021, ora 18.00, pentru toate seriile anului I – IF și ID, apelând la articolul 14 din Legea 544/2004 a contenciosului administrativ.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel