Răsturnare de situație. Decizia instanței pentru Sorina Pintea

Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Curtea de Apel București a decis în ceea ce o privește pe fostul ministrul ministru al Sănătății. 

Curtea de Apel Bucureşti a decis că fostul ministru al Sănătăţii Sorina Pintea rămâne sub control judiciar în dosarul în care a fost trimisă în judecată de procurorii DNA pentru luare de mită.

Tribunalul Bucureşti revocase măsura preventivă pe 2 iulie, însă DNA a contestat decizia, care nu era definitivă.

"Admite contestaţia formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA împotriva încheierii din data de 02.07.2020, pronunţată de judecătorul de cameră preliminară de la Tribunalul Bucureşti - Secţia I Penală. (...) Desfiinţează încheierea atacată şi, rejudecând, (...) menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpata Pintea Sorina", se arată în încheierea de şedinţă postată joi pe portalul instanţelor de judecată, conform Agerpres. 

Pe 30 aprilie, Sorina Pintea a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată, în perioada când deţinea funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă 'Dr. Constantin Opriş' din Baia Mare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel