Fostul ministru al Apărării, Victor Babiuc, ar putea să mai petreacă câteva zile în Penitenciarul din Găești, după ce a stat opt luni în detenţie.Procurorii DNA au anunţat că au contestat decizia de eliberare condiţionată a lui Victor Babiuc, luată de Judecătoria Găeşti, astfel că acesta rămâne încarcerat până după judecarea recursului la Tribunalul Dâmboviţa.
Oficialii Biroului de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie au declarat luni, pentru Mediafax, că Judecătoria Găeşti a înregistrat recursul depus împotriva deciziei din 19 decembrie a unui judecător de la această instanţă care a stabilit că fostul ministru al Apărării Victor Babiuc poate fi eliberat condiţionat.
Imediat după decizia Judecătoriei, au adăugat sursele citate, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti nu au declarat recurs şi nu au contestat nici ulterior admiterea cererii de eliberare condiţionată.
În acest context, procurorii anticorupţie au transmis instanţei de judecată cererea de recurs, care a fost înregistrată, astfel că dosarul urmează să ajungă la Tribunalul Dâmboviţa, pentru soluţionarea contestaţiei.
Astfel, Babiuc va fi eliberat numai dacă Tribunalul Dâmboviţa va respinge recursul DNA.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu