Kremlinul a declarat luni, după ce președintele SUA, Donald Trump, a spus că este „furios” pe Vladimir Putin, că Statele Unite și Rusia lucrează la idei privind un posibil acord de pace în Ucraina și la...
Duminică, Trump a declarat pentru NBC News că este foarte supărat după ce președintele rus a pus la îndoială săptămâna trecută credibilitatea conducerii președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a notat Reuters.
Trump a spus că va fi nevoit să impună tarife secundare de 25% până la 50% asupra cumpărătorilor de petrol rusesc dacă va considera că Moscova îi blochează eforturile de a pune capăt războiului din Ucraina. China și India sunt printre cei mai mari cumpărători de petrol rusesc.
Întrebat despre declarațiile lui Trump, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Moscova continuă să colaboreze cu Washingtonul și că Putin rămâne deschis pentru contacte cu Trump.

Foto: Agerpres
Un apel telefonic între Trump și Putin ar putea fi organizat rapid, dacă este necesar, deși pentru această săptămână nu era programaă nicio convorbire, a precizat Peskov.
„Continuăm să colaborăm cu partea americană, în primul rând pentru a reconstrui relațiile bilaterale, care au fost grav afectate în timpul administrației anterioare”, a spus Peskov.
„De asemenea, lucrăm la implementarea unor idei legate de soluționarea conflictului din Ucraina. Această muncă este în desfășurare, dar deocamdată nu există detalii concrete pe care să vi le putem împărtăși. Este un proces de durată, probabil din cauza complexității sale”, a continuat el.
De la preluarea mandatului în ianuarie, Trump a adoptat o abordare mai conciliantă față de Rusia, ceea ce a stârnit îngrijorare în rândul aliaților occidentali, în timp ce încearcă să negocieze încheierea războiului din Ucraina.
Declarațiile sale despre Putin de duminică reflectă frustrarea sa tot mai mare cu privire la lipsa de progrese în obținerea unui armistițiu.
„Dacă Rusia și cu mine nu putem ajunge la un acord pentru a opri vărsarea de sânge din Ucraina și dacă voi considera că Rusia este responsabilă... voi impune tarife secundare asupra petrolului, asupra întregului petrol provenit din Rusia”, a spus Trump.
„Asta ar însemna că, dacă cumperi petrol din Rusia, nu poți face afaceri în Statele Unite”, a adăugat Trump. „Va exista o taxă vamală de 25% pe tot petrolul, o taxă între 25 și 50 de puncte procentuale”, a mai zis el.
Ulterior, Trump a declarat reporterilor că este dezamăgit de Putin, dar a adăugat: „Cred că facem progrese, pas cu pas.”
Trump a spus că ar putea impune noile măsuri comerciale în decurs de o lună.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News