EXCLUSIV  Rareș Bogdan, la FJSC. Regulă de AUR. Ce le-a spus studenților la Jurnalism

Marți, 3 octombrie, a fost o zi emoționantă pentru viitorii jurnaliști. A avut loc festivitatea de deschidere a anului universitar 2017-2018 la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București, loc unde au participat studenţii şi cadrele didactice, alumni FJSC şi membri ai comunităţii academice.

Rareș Bogdan s-a aflat marți la FJSC. Realizatorul TV a dat sfaturi viitorilor jurnaliști și a spus că cine nu citește zilnic 20-50 de pagini de cărți și nu se uită la toate posturile și site-urile de știri nu are nicio șansă în profesie. Acestă regulă devine din ce în ce mai importantă în condițiile în care foarte puțini tineri mai citesc. Apoi, Rareș Bogdan a povestit cum a debutat în presă. 

(w670)

Georgică Severin, președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune, a făcut o glumă și a zis că sunt doar două servicii trecute în Constituție, "nu cele la care vă gândiți", ci Serviciul de Radio și Serviciul de Televiziune. Radio România este cel mai mare trust care are nu doar posturile de radio, ci susține Orchestra Filarmonică, organizează Gaudeamus și multe alte lucruri. Georgică Severin a mai zis că este nevoie de presă, dar mai ales de presă de calitate care presupune verificarea informației din trei surse.

(w670)

Maria Predoiu (de la IAA) a spus că studenții trebuie să-și construiască o carieră, iar primul pas în acest sens este școala, nu primul job. 

(w670)

[citeste si]

Mihaela Nicola (The Group) a explicat importanța comunicării și a strategiei de marketing în societatea actuală și a zis că este nevoie de forțe noi și a invitat studenții să cunoască industria și să facă practică în companie. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel