Rapperul Chris Brown, acuzat de viol, nu s-a prezentat la confruntare

Cântăreţul american Chris Brown, acuzat în luna ianuarie că ar fi violat o femeie din Franţa, nu a dat marţi curs convocării poliţiei de a se prezenta la o confruntare cu reclamanta, la Paris, au anunţat avocaţii femeii, potrivit AFP. 

"Domnul Brown nu are scuze întemeiate pentru absenţa sa. Pur şi simplu a ales în mod deliberat să nu se prezinte astăzi la confruntare. (...) Este ruşinos", a reacţionat Gloria Allred, avocata americană a tinerei femei, într-o declaraţie citită presei. 

Reclamanta în vârstă de 24 de ani l-a acuzat pe Chris Brown, garda de corp a acestuia şi un prieten al cântăreţului că ar fi violat-o într-un hotel parizian în noaptea de 15 spre 16 ianuarie. 

Cei trei bărbaţi au fost arestaţi preventiv sub suspiciunea de viol în formă agravantă după care au fost puşi în libertate fără a fi urmăriţi penal. Niciunul dintre aceştia nu s-a prezentat marţi pentru a participa la confruntare.

Artistul de 30 de ani a subliniat că nu a avut nicio relaţie sexuală de nicio manieră cu reclamanta, a susţinut în ianuarie avocatul acestuia, Raphael Chiche.

"Acesta reafirmă faptul că se află la dispoziţia justiţiei franceze. Pentru moment, justiţia nu i-a impus să rămână în Franţa, dar, dacă trebuie să revină, o va face", a adăugat Chiche. 

Contactat marţi de AFP, Raphael Chiche, care a depus, la rândul său, plângere pentru denunţ calomnios, nu a fost disponibil pentru a comenta informaţiile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel