Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, a afirmat că speră ca parlamentarii să citească raportul MCV al Comisiei Europene pentru ca, mai apoi, să discute împreună ce mai rămâne de făcut, mai ales în ceea ce priveşte chestiunea imunităţilor.
'Eu sper ca Parlamentul, ca membrii Parlamentului să citească acest raport, aşa cum au făcut-o de fiecare dată, şi apoi să ne putem aşeza la masă, astfel încât să putem discuta despre ceea ce rămâne de făcut pentru că, într-adevăr, Parlamentul şi activitatea Parlamentului în ceea ce priveşte chestiunea imunităţilor, ca să fim foarte precişi, este un subiect în care Comisia nu a putut constata un progres, în care Comisia spune că mai sunt lucruri de făcut.
Din punctul acesta de vedere, este datoria mea să discut cu Parlamentul şi sunt sigură că fac propria lor analiză', a spus ministrul, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.
Raportul MCV pe 2015 arată că Parlamentul României a refuzat anul trecut 'aproximativ o treime din cererile formulate de DNA de ridicare a imunităţii unor parlamentari pentru a permite iniţierea de anchete sau aplicarea măsurilor de arest preventiv'.
'Deşi majoritatea cererilor au fost admise, rămâne valabil faptul că răspunsul Parlamentului la solicitările DNA este lipsit de criterii obiective pe baza cărora să se furnizeze o justificare clară şi consecventă în fiecare caz, în special pentru refuzuri', avertizează CE în raport.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News