Raport MCV. Activitatea AID în lupta anticorupție

Asociația pentru Implementarea Democrației (AID) face parte din rapoartele MCV încă din anul 2007, prin activitățiile desfășurate. Astfel, AID a fost apreciată pozitiv în toate rapoartele MCV de până în prezent.

În comunicatul de față prezentăm câteva dintre pasajele relevante din raportul MCV, care fac referire la activitatea AID în lupta anticorupție din ultimul an.

"5.2 Prevenirea Corupției. Strategia Națională Anticorupție

La nivelul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDRAP), au fost luate inițiative pentru a defini măsurile menite să sprijine administrația locală în implementarea Strategiei Naționale Anticorupție (SNA), pentru a ajuta la creșterea capacității de a pune în aplicare măsuri de prevenire, pentru a ajuta la creșterea gradului de conștientizare a corupției la nivel local și pentru a consolida integritatea, eficiența și transparența (Proiectul "Abordarea strategică în domeniul anticorupției la nivelul MDRAP", proiect implementat în parteneriat cu Asociația pentru Implementarea Democrației, co-finanțat din Fondul Social European). Cu toate acestea, evaluarea rezultatelor SNA sugerează că progresul este lent. În ceea ce priveşte administrația locală, nivelul cunoștințelor relevante în domeniul anticorupției, conflictului de interese și al legislației privind incompatibilitățile este slab, iar procedurile administrative de prevenire și control lipsesc în mare măsură."

[citeste si]

" 5.2 Prevenirea Corupției. Rolul Societății Civile

Rapoartele MCV au recunoscut în mod constant importanța societății civile în documentarea și sublinierea problemelor de corupție și în acordarea de sprijin și de expertiză pentru proiecte concrete anticorupție. Exemplele din anul 2015 includ analiza Strategiei Naționale Anticorupție, proiecte în toată țara pentru a preveni corupția în administrația publică și achizițiile publice; căutarea unor metode pentru reutilizarea, în scopuri sociale, ale bunurilor confiscate, în contextul discuțiilor privitoare la proiectul de lege pentru inființarea Agenției de Administrare a Bunurilor Confiscate și corupția în domeniul sănătății" (domeniu abordat in proiectele AID).

"5.4 Sistemul de sănătate

Corupția în sistemul de sănătate românesc a fost recunoscută ca o problemă deosebită, cu care se confruntă mulți cetățeni români. Principalele probleme sunt legate de achizițiile publice, fraudă și corupția pasivă în legătură cu emiterea de certificate și practica plăților informale. Proiectele anticorupție existente în acest sector ("Buna guvernare prin integritate și responsabilitate în sistemul de sănătate românesc", implementat împreună cu AID (Asociația pentru Implementarea Democrației), cu Ministerul Sănătății și finanțat din Fondul Social European) au fost finalizate în 2015, deși un "raport de diagnostic" în ceea ce privește corupția în sistemul de sănătate românesc a fost pregătit (Potrivit acestui raport, 68% dintre pacienți consideră că nivelul corupției în sistemul de sănătate publică este mare sau foarte mare, cu cifre similare printre cei care lucrează în Direcțiile județene de Sănătate Publică (67%) și spitale (57%). Raportul de anul trecut menționează înființarea consiliilor de etică in cadrul spitalelor publice și un mecanism de feedback pentru pacient. (În urma aprobării Ordinului Ministrului 145/2015 pentru aprobarea structurii și responsabilitățile Consiliilor de etică ce funcționează în cadrul spitalelor publice, din luna februarie 2015, toate spitalele publice (349 spitale) au constituit consilii de etică. Unele spitale private au constituit, de asemenea, consilii de etică. Nota AID: Consiliile de Etică au fost propuse, în cadrul proiectului realizat, de către Asociația pentru Implementarea Democrației. De asemenea, cinci spitale au proiecte-pilot al mecanismului de feedback al pacientului, care ofera pacientilor posibilitatea de a-si exprima opinia și adresa plângeri Consiliilor etice)" Nota AID: Acest mecanism de feedback al pacientului a fost propus de AID în cadrul proiectului desfăşurat.

"Un portal de monitorizare al contractelor de achiziții publice în unitățile sanitare publice este în curs de realizare (Nota AID: portalul este realizat in cadrul proiectului realizat de AID impreuna cu Ministerul Sănătații) și o parte a contractelor de achiziții publice pentru bunuri au fost centralizate la nivel de minister aspecte care generează economii de buget și pot conduce la un control mai bun și monitorizare eficientă. Sistemul de feedback de la pacienti este menit să ajute la identificarea cazurilor în care plățile informale sunt cerute, dar utilizarea sistemului pare să fie limitată până în prezent."

"În plus, societatea civilă a criticat lipsa de transparență în ceea ce privește bugetele spitalelor. Date cum ar fi fluxurile globale de rambursare de la CNAS, pe regiune geografică sau pe tratamente / medicamente specifice nu sunt puse la dispoziție, chiar la cerere."

Conform raportului MCV, Direcția Națională Anticorupție (DNA) continuă să se bucure de un sprijin ridicat în rândul opiniei publice, iar numărul cazurilor instrumentate de instituție este în continuă creştere.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel