Raport control DNA, aprobare cu observaţii - UPDATE

Secţia pentru procurori din Consiliul Superior al Magistraturii a aprobat, marţi, cu observaţii, raportul Inspecţiei Judiciare privind controlul efectuat la Direcţia Naţională Anticorupţie, au precizat, pentru Agerpres, surse din CSM.

Sursele citate au arătat că au fost dispuse o serie de măsuri a căror îndeplinire în termenele stabilite urmează a fi verificată ulterior tot de Inspecţia Judiciară.

Potrivit surselor menţionate, concluzia a fost că activitatea managerială la DNA a fost eficientă.

Secţia pentru procurori a mai dispus, arată sursele citate, verificarea aspectelor apărute în spaţiul public cu privire la existenţa unor 'bileţele' care au putut forma obiectul unor analize separate ale inspectorilor judiciari. De asemenea, sursele din CSM au precizat că Secţia pentru procurori a cerut verificarea aspectelor apărute în spaţiul public cu privire la analizarea altor cauze decât cele aferente perioadei 2016-2017.

[citeste si]

Mai mult, Secţia ar fi decis efectuarea de către Inspecţia Judiciară unui control la Secţia judiciară a DNA care să includă o analiză detaliată cu privire la situaţia achitărilor definitive în perioada 2016 - semestrul 1 2017 în raport de sesizarea primei instanţe şi momentul pronunţării soluţiei definitive.  

UPDATE - Oficial: Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat marţi, cu observaţii, raportul Inspecţiei Judiciare privind controlul efectuat la Direcţia Naţională Anticorupţie, concluzia fiind că activitatea managerială a conducerii DNA a fost eficientă.

"Pe baza analizării întregului material transmis de către Inspecţia Judiciară, Secţia pentru procurori a apreciat că activitatea managerială a conducerii DNA, desfăşurată în perioada 2016 - 01.07.2017, a fost una eficientă", se arată într-un comunicat al CSM.

De asemenea, CSM a dispus efectuarea unui control la DNA în vederea remedierii deficienţelor constatate la nivelul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, prin care să se verifice situaţia cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări, precum şi situaţia cauzelor repartizate spre soluţionare procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga Moraru.

Potrivit CSM, Secţia pentru procurori a finalizat, marţi, procedura de analiză a raportului Inspecţiei Judiciare având ca obiect eficienţa managerială şi modul de îndeplinire a atribuţiilor ce decurg din legi şi regulamente de către conducerea structurii centrale a DNA, precum şi respectarea normelor procedurale şi regulamentelor de către procurori şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul parchetului vizat.

În urma deliberărilor, Secţia pentru procurori a aprobat cu observaţii raportul Inspecţiei Judiciare, observaţiile însuşite vizând o parte din concluziile şi propunerile formulate în mod distinct de către cei şase inspectori judiciari care au efectuat verificări la nivelul secţiilor şi compartimentelor din cadrul DNA. Secţia pentru procurori a dispus şi excluderea din conţinutul raportului a aspectelor care fac obiectul unor sesizări din oficiu ale Inspecţiei Judiciare privind comiterea unor potenţiale abateri disciplinare. 'Au fost respinse observaţiile conducerii Inspecţiei Judiciare, acestea din urmă neavând rolul de armonizare a unor aspecte neunitare ale raportului. De asemenea, odată cu adoptarea raportului au fost admise o parte dintre obiecţiunile formulate de către unitatea de parchet supusă controlului', mai spune sursa citată.

Totodată, Secţia pentru procurori a formulat şi o serie de propuneri de natură a clarifica aspectele insuficient analizate în cuprinsul raportului de control, dar şi aspecte ulterioare apărute în spaţiul public. 'Astfel, CSM a solicitat Inspecţiei Judiciare următoarele: dispunerea unui control în vederea remedierii deficienţelor constatate la nivelul Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, în termen de 6 luni de la data aprobării prezentului raport, prin care să se verifice: situaţia cauzelor mai vechi de un an de la data primei sesizări; situaţia cauzelor repartizate spre soluţionare procurorilor Ţuluş Doru Florin şi Moraru Iorga Mihaiela; situaţia comunicărilor procedurale pentru anul 2016, în cazul soluţiilor de clasare dispuse prin ordonanţă şi rechizitoriu, în ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art.145 Cpp', arată CSM.

Secţia pentru procurori a mai decis verificarea aspectelor apărute în spaţiul public cu privire la existenţa unor înscrisuri olografe preconstituite şi care au putut forma obiectul unor analize separate ale inspectorilor judiciari (veridicitatea acestor informaţii/identificarea persoanelor care au realizat înscrisurile/scopul acestor verificări). În plus, s-a dispus verificarea aspectelor apărute în spaţiul public cu privire la analizarea altor dosare decât cele aferente perioadei 2016 - 1 iulie 2017 (evidenţa verificărilor registrelor penale 2004 - 2015/nominalizarea dosarelor verificate pentru această perioadă/măsuri propuse).

Secţia pentru procurori a mai hotărât evaluarea declaraţiilor luate procurorilor care nu mai activează în DNA prin compararea cu declaraţiile tuturor procurorilor care în prezent îşi desfăşoară activitatea în cadrul Secţiei judiciare (audierea tuturor procurorilor în activitate din acest compartiment/realizarea unei analize comparative proporţionale între declaraţiile acestora şi declaraţiile celor care au plecat din DNA/ măsuri propuse). Totodată, s-a dispus efectuarea, în termen de 6 luni, a unui control la Secţia Judiciară a DNA, care să includă o analiză detaliată cu privire la situaţia achitărilor definitive în perioada 2016 - semestrul I 2017, în raport de data sesizării primei instanţe şi momentul pronunţării soluţiei definitive.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel