Raport ANI. Manda: Comisia SRI îl prezintă

Scutaru Cristina / 11 Martie 2019 / 15:09 Salveaza PDF Comentarii
Claudiu Manda
Claudiu Manda

Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI va prezenta, în perioada următoare, un raport privind Agenţia Naţională de Integritate (ANI), a anunţat, luni, preşedintele comisiei, senatorul PSD Claudiu Manda.

'Noi avem de prezentat în perioada următoare cel puţin încă unul dintre rapoarte - cel legat ANI', a spus Manda. El a precizat că, în cazul în care se va regăsi pe lista de candidaţi PSD pentru alegerile europarlamentare, un coleg al său îi va prelua atribuţiile de la nivelul comisiei parlamentare SRI.

'Dacă colegii PSD din CExN vor aproba propunerea făcută de toate organizaţiile din Oltenia ca eu să fiu pe lista de europarlamentare, e normal să găsim un coleg care să poată să preia şi să ducă mai departe lucrurile începute la nivelul comisiei pentru controlul activităţii SRI', a adăugat Manda.

Întrebat dacă a avut o discuţie cu liderul PSD, Liviu Dragnea, despre momentul predării atribuţiilor sale, Manda a răspuns: 'Nu am avut o discuţie în acest sens. Rămâne să avem CExN al PSD în care să vedem lista de candidaţi, apoi, sigur, vom vedea care sunt colegii care să preia din atribuţiile mele şi poate şi ale altor colegi parlamentari care vor fi pe lista de candidaţi la europarlamentare'. 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23