Radu Tudor: Se transmite un mesaj foarte serios Rusiei. Nu vă jucați cu focul! Spațiul NATO e sacru

Foto: Facebook Radu Tudor
Foto: Facebook Radu Tudor

Radu Tudor a transmis un mesaj în contextul în care președintele Klaus Iohannis a participat, la invitația președintelui Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, la o nouă rundă de consultări în format restrâns cu lideri aliați și ai instituțiilor Uniunii Europene pe tema celor mai recente evoluții de securitate, în contextul actual tensionat.  

Președintele României a accentuat necesitatea întăririi posturii de descurajare și apărare, în mod unitar și coerent, pe întregul Flanc Estic, de la Marea Baltică la Marea Neagră, mai ales în sudul Flancului Estic. A subliniat că o astfel de abordare este singura în măsură să contribuie la menținerea stabilității regionale, precum și la securitatea Alianței în ansamblul său, respectiv a tuturor cetățenilor din statele aliate. În acest context, a reiterat aprecierea pentru solidaritatea arătată de liderii prezenți pentru securitatea României și a cetățenilor săi, a transmis Administrația Prezidențială.

„O comunicare amplă de la Palatul Cotroceni. (...) Cred că ceea ce spune președintele este 110 la sută adevărat, grație prezenței aliate pe teritoriul României. Să ne înțelegem! Nicio țară din lume, excepție SUA, nu ar putea să facă față singură unei agresiuni militare a Rusiei. Drept pentru care, existența NATO este cea care garantează pacea în țări precum România”, a spus Radu Tudor, după miezul nopții, într-o intervenție telefonică la Antena 3.  

„Câtă vreme militarii americani sunt aici, militarii italieni, germani, noi între noi ne apărăm, ne întărim și transmitem un mesaj foarte serios Rusiei: Nu vă jucați cu focul! Spațiul NATO este sacru, nu aveți ce să căutați aici. În egală măsură, NATO cere respectarea integrității teritoriale a Ucrainei”, a mai spus Radu Tudor. 

 

Administrația Prezidențială, precizări

„Această nouă rundă de consultări transatlantice a avut loc în contextul intensificării acțiunilor provocatoare ale Federației Ruse, dublate de o retorică tot mai intensă în scopul dezinformării și intimidării. Liderii au analizat, cu acest prilej,  cele mai recente informații din teren și pașii următori care trebuie avuți în vedere, inclusiv măsurile cuprinzătoare de răspuns, necesare pentru creșterea nivelului securității pe continentul european și descurajarea utilizării forței militare de către Rusia. Accentul a fost pus pe importanța continuării demersurilor politico-diplomatice în vederea dezescaladării concrete, verificabile și a evitării unui conflict.

În intervenția sa, președintele Klaus Iohannis a subliniat oportunitatea continuării consultărilor în acest format și importanța crucială a menținerii coordonării strânse și a unității aliate și transatlantice în aceste momente critice pentru întreaga comunitate euroatlantică. 

Președintele României a evidențiat necesitatea finalizării pachetului cuprinzător de sancțiuni și a transmiterii unor mesaje foarte clare privind hotărârea utilizării prompte a acestora în cazul deteriorării situației. În egală măsură, Președintele Klaus Iohannis a reiterat importanța respingerii ferme a oricăror încercări de a submina valorile și principiile democratice pe care se bazează societățile noastre. (...) Președintele Klaus Iohannis a evidențiat, totodată, că obiectivul strategic al asigurării consolidării posturii de apărare pe Flancul Estic trebuie să fie unul pe termen mediu și lung, fiind parte a viziunii României asupra securității în perspectivă mai largă”, a precizat Administrația Prezidențială.

Președintele României a reiterat sprijinul ferm al țării noastre pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și pentru dreptul acesteia de a decide în mod liber asupra politicii sale externe. 

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a precizat că România este pregătită să gestioneze toate implicațiile actualei crize.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel