„Imbecilitatea celor de la parcuri și grădini din Primăria Municipiului Bucureşti capătă forme horror: scot apă dintr-un lac mic de agrement din Parcul Kisseleff și o împrăștie pe alei, în parcări, pe Bdul Aviatorilor”, a scris, marți, Radu Tudor pe contul său de Facebook, unde a publicat și câteva imagini.
„Nicușor Dan, ce se întâmplă cu administrarea acestui oraș?!”, a conchis Radu Tudor.
Iată și imaginile publicate de Radu Tudor pe contul de Facebook:
Nu este prima dată când Radu Tudor publică imagini din București. A arătat și dezastrul din București la început de an școlar. „13 septembrie 2021. Au început școlile. Capitala României, București, e la fel de neîngrijită și abandonată de peste zece ani. Printre miile de exemple pe care le regăsești la tot pasul de proastă gestiune a banilor și proastă administrare a orașului, se regăsesc și imaginile de mai jos. Pe această trecere de pietoni ce arată ca după bombardament au traversat azi copii, părinți, bunici în drum spre școală. Era o vreme când începutul școlii însemna curățenie, reparații, primenire, o mână de vopsea și una de var. Nu mai este cazul, ne-a trecut. Capitala României arată ca un oraș siluit, jefuit și abandonat”. Imaginile, AICI!
Radu Tudor: De ce au explodat facturile la energie. Un adevăr care nu mai poate fi ascuns
De ce au explodat facturile la energie? Radu Tudor are un răspuns: „România deține un potențial energetic foarte bun, cu un mix de resurse hidro, nuclear, eolian, gaz, cărbune ce-i permite să-și creeze un preț avantajos. Din păcate, politica inexistentă a statului român într-un domeniu unde trebuia să fie totul profitabil pentru companii și mai ieftin pentru consumator este cea care generează realitatea de azi: explozia facturilor. La fel ca și la CFR, de exemplu, unde avem cea mai scăzută viteză a trenurilor și cele mai slabe servicii din Europa, în domeniul energiei a venit vremea scadenței pentru incompetența și indolența unui stat care a patronat, prin Ministerul Energiei, o situație favorabilă doar pentru cei care l-au condus, nu pentru România și consumatorii ei. Lipsa de interes, de pricepere și gândire în Guvern, ANRE și Parlament a dus la realitatea de azi: avem potențial uriaș, investițiile în tehnologizare lipsesc, banii europeni sunt ignorați iar consumatorii se văd nevoiți să suporte scumpiri masive. Să explic un pic, după ce m-am documentat la specialiști.” Continuarea, AICI!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News