Urmărește emisiunea live


Radu Soviani a dat în judecată ASF. Ce acuză și ce despăgubiri cere

Analistul economic Radu Soviani a dat în judecată Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) pentru neplata unor servicii prestate ca purtător de cuvânt al ASF, pretențiile financiare depășind 230.000 de euro. 

Acțiunea în instanță a fost depusă în luna mai 2015 de către RST Media, care aparține lui Radu Soviani, relatează hotnews.ro.

ASF este acuzată că, în luna decembrie 2014, a încetat abuziv un acord cadru pe trei ani semnat cu un an înainte cu firma RST Media.

Potrivit celor declarate de Radu Soviani pentru sursa citată, cea mai mare parte din valoarea sumelor pretinse reprezintă daune interese, iar pe de altă parte, servicii prestate de firma sa pentru ASF până în decembrie 2014, dar pe care autoritatea refuză să le achite.

"Prin demersul juridic, RST MEDIA SRL doreste sa clarifice aspectul legal al incetarii de facto a relatiilor contractuale cu ASF. Valoarea sumelor pretinse in instanta include o parte a serviciilor prestate de RST MEDIA SRL pentru ASF pana la data de 13.12.2014, acceptate si receptionate de ASF fara nici cea mai mica obiectie, dar pe care refuza sa le achite. Diferenta pana la totalul pretentiilor financiare deprezinta daune interese, are o pondere majoritara in total, iar cuantumul deriva din calculul asistentilor legali ai RST MEDIA SRL si il supunem validarii instantei de judecata, a explicat Radu Soviani.

Respectivul contract între RST MEDIA SRL și ASF fusese semnat când la conducerea ASF se afla Dan Radu Rușanu, trimis în judecată alături de Ilie Carabulea și Marian Mirzac, pentru fapte de corupție în dosarul ASF - Carpatica.

Un an mai târziu, în 15 decembrie 2014, ASF, sub conducerea lui Mișu Negrițoiu, anunța presa că a încetat colaborarea cu Radu Soviani.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel