Radu Călin Cristea mai are 2 săptămâni ca director al TVR. Trocul dintre USL şi UDMR

Radu Călin Cristea a fost numit interimar al TVR şi are atribuţii limitate. Consiliul de Administraţie a plecat împreună cu Lăzescu şi televiziunea este condusă, în acest moment, de Colegiul Director. Cu fondurile blocate de ANAF şi un preşedinte interimar nu se pot lua foarte multe decizii importante. Sursele din interioriul TVR susţin că mandatul lui Cristea va fi de cel mult două săptămâni şi după aceea se va lua o decizie la nivel politic. CA este desemnat pe criterii politice, iar sursele din TVR susţin că în acest moment de duc negocieri intense şi se caută o rezolvare cât mai rapidă, până în vacanţa parlamentară. Cristea poate să stea interimar cel mult şase luni şi are nevoie de validarea CA pentru a avea puteri depline.

Cum este desemnat Consiliul de Administraţie?

Consiliul de Administraţie al TVR trebuie să fie aprobat de Parlament. Din el vor face parte: un om din partea Administraţiei prezidenţiale, un om al Guvernului, nouă oameni desemnaţi de Parlament, în funcţie de procentul fiecărui grup şi doi oameni ai sindicatelor din TVR. Cel mai probabil CA al TVR va fi apropiat USL, având în vedere că au majoritatea în Parlament şi li se adaugă omul numit de Guvern, tot USL.

Fostul CA era apropiat alianţei PDL-UDMR pentru că aveau atât oamenii din Parlament, cel al Guvernului dar şi cel al Administraţei Prezidenţiale (Alexandru Lăzescu, fostul preşedinte).

Înţelegerea politică asupra Radioului

La raportul din Parlament, de obicei, se discută la pachet TVR-ul şi Radioul. De această dată Radioul a fost amânat. La conducerea radioului se află un om desemnat de UDMR şi există voci care susţin că acest a fost preţul plătit de Ponta pentru votul din Parlament. Înţelegerea ar fi putut fi în felul următor: Comisiile vor aviza Radioul şi UDMR îşi va păstra omul, iar maghiarii îi dau votul lui Ponta pentru a merge la Bruxelles în locul preşedintelui.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel