Radu Banciu îi închide gura lui Traian Băsescu și-i ia apărarea lui Liviu Dragnea

Realizatorul emisiunii "Lumea lui Banciu" de la B1 TV, Radu Banciu, consideră că fostul președinte Traian Băsescu ar trebui să se limiteze la propriile dosare atunci când critică procurorii. 

"Traian Băsescu i-a criticat astăzi pe procurori. Se pare că e setat așa ca, din când în când, să mai arunce un atac asupra lor. (...) Sigur că îl înțeleg pe Traian Băsescu și am și fost de partea lui în toate aceste nimicuri, chichițe, care îl aduc zi și noapte în fața instanței. Într-adevăr, sunt lucruri aberante. Nu ar trebui ca un fost președinte să fie chemat vreodată în fața instanței pentru așa ceva: pentru că un prost vine de pe undeva și spune că l-a scuipat Băsescu sau pentru că i-a promis Băsescu că îi dă sirop și nu i-a mai dat sau pentru că Băsescu nu și-a dat demisia. Nu poți chema un fost președinte pentru așa ceva, dar îți trebuie legi solide. Aberațiile astea nu ar trebui să existe, dar, în rest, dacă nu vorbești despre propria situație, nu e treaba fostului președinte să comenteze ce fac procurorii", a comentat Radu Banciu, potrivit b1.ro.

Radu Banciu îi ia apărarea lui Liviu Dragnea

Jurnalistul a continuat: "Băsescu a mai spus că nu a mai auzit să mai fi făcut cineva un asemenea scrutin cum s-a făcut în PSD, cu un singur candidat, și că rezultatul îi va da lui Dragnea o putere incredibilă chiar și în raport cu guvernul. Bun, dar asta ține de bucătăria internă a PSD. E adevărat că e o demonstrație de forță a lui Dragnea care, să ne ierte Băsescu, nu a început mandatul pe atât de prost pe cât s-ar fi așteptat unii, pentru că sunt luări de poziție pe care la fel le-am tratat și în cazul lui Ponta la debuturile sale, ca prim ministru de exemplu. Deocamdată Dragnea poate revoluționa PSD-ul așa cum nu a mai făcut-o nimeni. Așteptăm să vedem. Așeptăm să vedem că deocamdată sunt numai pe hârtie. Cum ar fi asta că baronii nu mai pot candida la funcții de conducere la centru, adică trebuie să opteze. A decuplat practic baronimea din această structură. E o idee curajoasă, să vedem dacă va ieși". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel