Putin: Rusia trebuie să rămână o mare putere nucleară şi spaţială

Putin: Rusia trebuie să rămână o mare putere nucleară şi spaţială
Putin: Rusia trebuie să rămână o mare putere nucleară şi spaţială

Rusia trebuie să rămână o mare putere nucleară şi a cuceririi spaţiale, a estimat luni preşedintele rus Vladimir Putin, cu prilejul împlinirii a 60 de ani de la primul zbor în spaţiu, efectuat de cosmonautul sovietic Iuri Gagarin, relatează AFP.

'În secolul XXI, Rusia trebuie să-şi menţină statutul printre principalele puteri nucleare şi spaţiale întrucât sectorul spaţial este direct legat de apărare', a spus el, în cursul unei videoconferinţe cu diverşi responsabili ai guvernului consacrată subiectului.

El a cerut realizarea unei strategii de dezvoltare spaţială pe 'cel puţin zece ani', menţionând în primul rând sectorul apărării, apoi pe cele ale telecomunicaţiilor, transporturilor, cercetării fundamentale, sănătăţii şi educaţiei.

Numeroşi critici susţin că Rusia a privilegiat de ani de zile dezvoltarea de noi arme, precum rachetele supersonice, pierzând teren faţă de concurenţa occidentală în domeniul spaţial. În plus, acest sector a fost subminat de infrastructuri învechite şi o corupţie de mare amploare, notează AFP.

'Guvernul trebuie să pregătească şi să aprobe un document care conţine măsuri clare pentru atingerea priorităţilor', a mai spus Putin.

Salutând succesul istoric al lui Iuri Gagarin, liderul de la Kremlin a spus că 'va fi mereu o mare mândrie faptul că ţara noastră a fost cea care a deschis drumul spre univers'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel