€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Putin ignoră avertismentul lui Trump şi aruncă răspunsuri provocatoare: "Toate dezamăgirile apar din aşteptări excesive"

trump-putin-dezamagit_91170200 Foto: alamy / Reuters
 

Vladimir Putin a reacționat la ultimatumul lansat de Donald Trump.

Într-o întâlnire oficială cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a comentat recent declarațiile lui Donald Trump, potrivit căruia este dezamăgit că nu s-a ajuns la o soluție în conflictul din Ucraina. Putin a replicat că „dezamăgirile apar din aşteptări excesive”, adăugând că această constatare este valabilă în general, nu doar în acest caz.

„Cât despre eventualele dezamăgiri din partea cuiva, toate dezamăgirile apar din așteptări excesive. Este o regulă general cunoscută”, a declarat președintele rus în cadrul discuțiilor. El a subliniat că pașii necesari pentru încheierea ostilităților trebuie discutați într-un cadru lipsit de presiune mediatică: „Pentru a aborda rezolvarea problemei pe cale pașnică, trebuie să purtăm discuții detaliate. Și nu în public, ci acestea trebuie să se desfășoare calm, în liniștea procesului de negocieri”, a declarat Vladimir Putin.

Putin a reamintit că Moscova a propus deja formarea a trei grupuri de lucru pentru negocieri, idee care, potrivit lui, a fost primită favorabil de partea ucraineană. „Am convenit că putem purta astfel de negocieri fără camere, fără niciun zgomot politic, într-un regim calm, căutând un compromis. (...) În general, repet, prima reacție a părții ucrainene ni s-a părut pozitivă. De aceea, sperăm că acest proces va fi finalizat”, a afirmat liderul rus.

Kremlinul și-a reiterat solicitările enunțate încă din iunie 2024

Șeful statului rus a menționat și ultimele discuții de la Istanbul, care au dus la un nou acord privind schimbul de prizonieri între cele două tabere. Negocierile, conduse de ministrul de externe turc, Hakan Fidan, au fost precedate de o întârziere de două ore și s-au încheiat într-un interval scurt de timp. Potrivit lui Putin, „Moscova a returnat Kievului mii de trupuri ale soldaților ucraineni căzuți, iar în schimb a primit zeci de trupuri ale militarilor ruși.”

În ceea ce privește condițiile pentru încetarea focului, Kremlinul și-a reiterat solicitările enunțate încă din iunie 2024. Printre acestea se numără retragerea completă a forțelor ucrainene din regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie - în limitele administrative din perioada în care acestea făceau parte din Ucraina. De asemenea, Putin a precizat că Rusia va opri imediat ofensiva dacă Kievul își exprimă public disponibilitatea de a se retrage și de a renunța la planurile de aderare la NATO. „Repet - vom face acest lucru rapid. Desigur, garantăm și o retragere liberă și în siguranță a unităților și formațiunilor ucrainene”, a punctat președintele rus.

Cea mai recentă rundă de tratative ruso-ucrainene a avut loc pe 23 iulie la Istanbul, unde Hakan Fidan, ministrul de externe al Turciei, a cerut o încheiere cât mai grabnică a confruntărilor: „Am obţinut rezultate semnificative în cursul primelor două runde de negocieri”, a declarat acesta. Purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, a avertizat însă că „Nimeni nu se aşteaptă la un drum facil. Evident, aceasta va fi o discuţie foarte complicată.”

În paralel, Donald Trump - care anterior lansase un ultimatum de 50 de zile pentru oprirea conflictului - a revenit cu o nouă solicitare, oferind un termen de „10 sau 12 zile începând de astăzi” pentru ca Rusia să acționeze. Într-o intervenție, liderul american i-a transmis lui Dmitri Medvedev că „trebuie să îşi măsoare cuvintele”, după ce oficialul rus îl avertizase că astfel de presiuni pot escalada în conflict deschis, conform TASS.

CITEȘTE ȘI: Trump, avertisment pentru Medvedev: Fostul preşedinte eşuat al Rusiei intră pe un teritoriu foarte periculos

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close