€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Putin, gata să discute pacea cu Ucraina. Care e principalul scop al liderului de la Kremlin

vladimir-putin_61694300 Agerpres
 

Putin este pregătit să discute despre pace în Ucraina, dar doreşte să îşi atingă obiectivele.

Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să se îndrepte către o soluţionare paşnică în Ucraina, dar principalul scop al Moscovei este atingerea obiectivelor sale, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, pentru televiziunea de stat, într-un clip difuzat duminică, informează Reuters și Agerpres.

Peskov a apreciat că lumea s-a obişnuit de-acum cu retorica uneori "dură" a preşedintelui american Donald Trump, dar a insistat că însuşi Trump a subliniat în comentariile sale despre Rusia că va continua să obţină un acord de pace.

"Preşedintele Putin a vorbit în repetate rânduri despre dorinţa sa de a aduce cât mai curând posibil conflictul ucrainean la o soluţionare paşnică. Acesta este un proces lung, necesită efort şi nu este uşor", i-a declarat Peskov reporterului televiziunii de stat Pavel Zarubin.

"Principalul lucru pentru noi este să ne atingem obiectivele. Obiectivele noastre sunt clare", a subliniat Peskov.

Luni, Trump a anunţat o poziţie mai dură faţă de Rusia, promiţând un nou val de ajutor militar pentru Ucraina, inclusiv sisteme de apărare antirachetă Patriot. De asemenea, a dat Rusiei un termen limită de 50 de zile pentru a accepta un armistiţiu, în caz contrar Moscova urmând să se confrunte cu sancţiuni suplimentare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close