Putin amenință România și alte 34 de țări după retragerea SUA din Tratatul 'Cer deschis'

Rusia va aplica măsuri de represalii severe împotriva unor ţări rămase în Tratatul 'Cer deschis', după retragerea SUA din tratat.

Rusia va aplica măsuri de represalii severe împotriva acelor ţări rămase în Tratatul 'Cer deschis' ('Open Skies') care vor transmite SUA date ale zborurilor de observare efectuate după retragerea Statelor Unite din pactul respectiv şi care vor restricţiona zborurile Federaţiei Ruse deasupra instalaţiilor americane în Europa, relatează agenţiile de presă oficiale ale Moscovei TASS şi RIA Novosti.

'Nu cu mult timp în urmă, am aflat că Washingtonul duce un joc fără scrupule pe ascuns, cerând aliaţilor săi să accepte semnarea unor documente în conformitate cu care ei vor transmite SUA materiale despre zborurile de observare efectuate deasupra Rusiei. SUA cer europenilor să refuze Rusiei să efectueze zboruri de observare deasupra instalaţiilor militare americane în Europa', susţine Konstantin Gavrilov.

Or, 'aceasta este o încălcare gravă a tratatului. Dacă ţările rămase în tratat vor face jocul SUA, măsurile noastre de represalii nu se vor lăsa aşteptate', a avertizat responsabilul diplomatic rus.

Gavrilov a subliniat că dacă partenerii Rusiei în cadrul acestui tratat doresc să asigure viabilitatea lui, ei ar trebui să confirme că datele conţinute în fotografiile aeriene făcute în cursul zborurilor de observare sunt clasificate şi la ele pot avea acces doar părţile participante la acord.

'Intenţionăm să obţinem respectarea strictă de către partenerii europeni a prevederilor tratatului privind netransmiterea acestor informaţii', a insistat el.

Dacă decid să revină în Tratatul 'Cer deschis', SUA vor trebui să facă aceasta într-o manieră generală şi în condiţiile ţărilor participante, a spus Gavrilov. Tratatul, semnat în 1992, destinat consolidării stabilităţii internaţionale, permite statelor semnatare să trimită avioane în zboruri de supraveghere pe teritoriile celorlalte pentru a observa existenţa sau nu a unor instalaţii militare şi a altor obiective.

Tratatul, care grupează 35 de ţări, printre care şi România, permite survolul teritoriilor lor de avioane de recunoaştere neînarmate.

SUA s-au retras oficial duminică din Tratatul 'Cer deschis', la aproape şase luni după ce preşedintele în exerciţiu Donald Trump a anunţat o decizie în acest sens.

Casa Albă a acuzat Rusia că a încălcat tratatul, invocând faptul că Moscova ar fi blocat SUA să trimită avioane care să efectueze zboruri deasupra oraşului Kaliningrad de la Marea Baltică şi în apropiere de Georgia, zboruri permise prin acest document, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel