€ 5.0919
|
$ 4.3707
|
Curs valutar: € 5.0919
|
$ 4.3707
 

Putin a inuagurat o conductă de gaze naturale rusești spre Crimeea

vladimir_putin_dcnews_22952100
 

Un gazoduct destinat transportului gazelor naturale ruseşti în Crimeea a devenit marţi operaţional, preşedintele Vladimir Putin apreciind că este vorba de un pas care va stimula creşterea economică a...

Crimeea nu are o frontieră terestră cu Rusia iar Moscova a avut dificultăţi în a asigura necesarul de energie al peninsulei, care anterior a fost asigurat de Ucraina.

"Acesta este un nou pas foarte important pentru dezvoltarea pe termen lung a Crimeei. Furnizarea de gaze naturale ruseşti către peninsula Crimeea ne va permite să dezvoltăm economia pe ansamblu precum şi să satisfacem nevoile sociale din Crimeea şi Sevastopol", a declarat Vladimir Putin, scrie Agerpres.

Conducta, cu o lungime de 358,7 kilometri, traversează lacul Tuzla şi strâmtoarea Kerci, un tronson suplimentar de 27,3 kilometri ajungând până la Simferopol. Potrivit preşedintelui Putin, acest gazoduct va permite aprovizionarea cu gaze a două centrale cu o capacitate de 470 megwaţi, care vor fi construite până în 2018. În paralel, Moscova a demarat construirea unui pod rutier şi feroviar iar anterior a finalizat lucrările la un cablu submarin de electricitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close