EXCLUSIV  Putea cumpăra orice insulă de LUX, dar a ales Transilvania. Prințul Charles, poveste EXCLUSIVĂ: "Am mers 18 kilometri pe jos și s-a OPRIT"

Tibor Kalnoky, contele îndrăgostit de România și unul dintre cei mai buni prieteni ai Prințului Charles, a povestit, în exclusivitate pentru DC NEWS, despre cum a ales Prințul România și cum a pus degetul, din întreaga lume, exact pe Transilvania. 

"Prințul Charles a venit aici acum două decenii și a văzut ceea ce facem noi aici, la Micloșoara, cu restaurarea castelelor și a caselor. L-am invitat o dată și atunci când a plecat a spus că-i place ceea ce facem și că e exact ceea ce vrea și el să facă.

Și el căuta un mic colț de rai pentru el, personal, și ne-a întrebat dacă putem colabora. El mi-a descris locul ideal pe care-l are în imaginație. Eram la cină, la Micloșoara, și așa cum a descris el, eu am spus: „Eu deja am auzit de locul ăsta, cred că-l cunosc”. Și am spus hai că schimbăm puțin programul și să mergem pe jos, de la Micloșoara, prin dealuri, și să vedem unde ajungem. Am plecat a doua zi, ne-am dus 18 kilometri pe jos, prin dealuri, ne-am oprit la o stână unde ciobanii ne-au oferit ceva cașcaval, apoi am mers mai departe și seara am ajuns la Valea Zălanului. Am coborât în dealuri la o casă, acolo unde el s-a oprit și a spus: „Asta e exact casa din visurile mele”. Atunci am spus ok, haideți că începem lucrarea. El a cumpărat casa respectivă, era casa principală a satului.

Valea Zălanului este un mic cătun, acolo unde familia Kalnoky a înființat prima sticlărie din ținutul Secuiesc, în anii 1600. Asta era casa principală, unde era supravegherea din sat. El a cumpărat această casă și împreună am restaurat-o și renovat-o", ne-a povestit Contele Tibor Kalnoky.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel