Purtătorul de cuvânt al Theresei May: Acum ţine de alţii să găsească o soluţie pentru Brexit

Purtătorul de cuvânt al premierului demisionar britanic Theresa May a declarat luni că acum ţine de alţii să depăşească impasul în care se află Marea Britanie în ceea ce priveşte Brexitul, refuzând totodată să comenteze propunerile în acest sens făcute de cei care intenţionează să-i succeadă, informează marţi Reuters.

După ce a acceptat ideea că a eşuat în a realiza Brexitul, Theresa May a anunţat vinerea trecută că va demisiona la 7 iunie şi a declanşat o cursă în cadrul Partidului Conservator pentru un înlocuitor al său. Unii candidaţi au declarat că intenţionează să renegocieze acordul pe care May l-a încheiat cu Bruxellesul.

"Textul legal care a fost convenit la Consiliului European cu premierul (britanic) prevede că Marea Britanie nu va încerca să redeschidă negocierile asupra acordului pentru Brexit, ceea ce a fost o condiţie pentru ca extinderea datei-limită să fie aprobată", a spus purtătorul de cuvânt. "Însă... nu voi comenta poziţiile formulate de alţii în cadrul cursei pentru preluarea conducerii (Partidului Conservator). După cum a spus premierul vineri... acum ţine de alţii să găsească o soluţie" pentru Brexit, a adăugat el.

Theresa May va demisiona la 7 iunie, dar va asigura tranziţia până când cei 100.000 de membri ai partidului său vor alege, până la 20 iulie, un nou lider, dintre primii doi candidaţi selecţionaţi de deputaţii Tory, care va deveni următorul şef al guvernului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel