Deputații au dezbătut recent o interdicție ce va fi aplicată angajatorilor care le cer femeilor să poarte tocuri la locul de muncă în Marea Britanie.
Parlamentarii din Canada lucrează la o legislație care ar pune capăt cerințelor angajatorilor cu privire la obligativitatea purtării de tocuri pentru angajate, la locul de muncă.
Christy Clark, premierul provinciei vestice British Columbia, a scris pe Twitter duminică despre sprijinul pei entru un proiect de lege înaintat de liderul Partidului Verde, Andrew Weaver, care va face să fie ilegal pentru companii să pună în aplicare cerințele legate de încălțămintea purtată de femei.
Clark a spus că este de acord „100%” cu ideea de a nu forța femeile să poarte tocuri la locul de muncă, potrivit cotidianului britanic The Independent.
Provincia canadiană nu este singura care s-a sesizat pe această temă.
[citeste si]
În Marea Britanie, parlamentarii au dezbătut recent o interdicție asupra angajatorilor care cer ca femeile să poarte tocuri la job, ca răspuns la o petiție lansată de recepționera Nicola Thorpe.
Petiția cerea ca legile referitoare la dress code să fie schimbate astfel încât femeile să aibă libera alegere în ceea ce privește purtarea de pantofi cu talpă joasă de tip office la locul de muncă. Această petiție a fost lansată după ce Nicola Thorpe a fost trimisă acasă de la locul de muncă, în decembrie 2015, pentru că nu purta tocuri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu