Procurorii au reţinut o persoană care ar fi încercat să ofere mai multor oameni câteva mii de euro pentru a-i determina să omoare un bărbat în vârstă de 48 de ani.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au reţinut marţi o persoană care ar fi încercat să ofere mai multor oameni 5.000 de euro pentru a-i determina să omoare un bărbat în vârstă de 48 de ani.
Potrivit unui comunicat al PTB, transmis Agerpres, marţi, procurori criminalişti din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului N.M.C. pentru încercarea de a determina săvârşirea unei infracţiuni.
"Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat faptul că, în perioada 27 octombrie - 10 noiembrie, inculpatul ar fi încercat să determine mai multe persoane prin corupere (oferirea sumei de 5.000 de euro) să comită infracţiunea de omor împotriva unui bărbat în vârstă de 48 de ani. Inculpatul ar fi cerut unuia din martorii în cauză ca, personal sau prin intermediul altor persoane cunoscute de acesta din urmă, să exercite acte de violenţă extremă asupra acestei persoane", se precizează în comunicat.
Sursa citată informează că cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Serviciul Omoruri din cadrul DGPMB.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News