PSD vrea plafonarea pentru un an a preţurilor la energie şi gaze. Demersuri în Parlament

PSD demarează procedurile privind constituirea unei majorităţi pentru a adopta plafonarea pentru un an a preţurilor la energie şi gaze.

"PSD va demara negocieri politice pentru susţinerea trecerii prin Parlament a unui proiect de lege privind plafonarea, la un nivel sustenabil pentru consumatori, a preţurilor la energie şi gaze pentru o perioadă de un an. Considerăm că, după adoptarea legii privind consumatorul vulnerabil, plafonarea este următoarea soluţia necesară şi eficientă pentru a proteja populaţia confruntată cu o explozie fără precedent a preţurilor la facturile pe care le primesc în această toamnă.

PSD condamnă atitudinea cinică a premierului Cîţu, care s-a opus explicit plafonării preţurilor şi a afirmat că nu va apela la pârghiile legale existente, care îi permit Guvernului să adopte imediat o asemenea decizie. Fiindcă Executivul se mărgineşte doar să constate cum românii primesc oferte aberante de la distribuitorii de energie şi gaze, cu scumpiri de 300%, PSD va iniţia un proiect de lege privind plafonarea preţurilor. Am constatat că există în Parlament premisele necesare pentru a construi o majoritate care să susţină adoptarea rapidă a unei asemenea legi.

În paralel, vom chema companiile de utilităţi să răspundă în faţa comisiei parlamentare de anchetă constituite la cererea PSD pentru abuzurile săvârşite prin ofertele scandaloase trimise clienţilor. De asemenea, vom chema în faţa comisiei conducătorii tuturor instituţiilor publice abilitate, ministrul Energiei, şefii ANRE şi Consiliului Concurenţei, conducerea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor pentru a le cere să ia cele mai dure măsuri în vederea descurajării comportamentului de speculă al companiilor de stat sau private din piaţa energetică.

PSD consideră că apărarea românilor în faţa unei adevărate apocalipse energetice este adevărata prioritate a unui partid responsabil, nu circul politic şi bătălia pentru putere pe care o desfăşoară în această perioadă PNL şi USR-PLUS", transmite PSD printr-un comunicat de presă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel